CUTREMUR în scandalul homosexual din Biserica Ortodoxă Română: trei preoţi condamnaţi cu executare

Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu, cei trei preoţi acuzaţi că l-au fi şantajat pe fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeau, au fost condamnați, joi, la pedepse de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel Iași este definitivă
Romania TV
14 mart. 2019, 18:38
CUTREMUR în scandalul homosexual din Biserica Ortodoxă Română: trei preoţi condamnaţi cu executare

Curtea de Apel Iași a admis, joi, apelurile procurorilor și ale persoanei vătămate din dosar şi a decis condamnarea celor trei preoți la închisoare cu executare. Sebastian Jitaru a primit trei trei ani și șase luni de închisoare, iar Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu au primit câte trei ani de închisoare cu executare.

”S-au înlăturat schimbările de încadrări juridice de la tribunal și, rejudecând, pentru infracțiunea de șantaj, au fost aplicate, pentru primul trei ani și șase luni de închisoare cu executare și celorlalți doi trei ani de închisoare cu executare, fiecare. Au fost respinse apelurile inculpaților. Soluția este definitivă”, au declarat reprezentanții Curții de Apel Iași.

După executarea pedepsei, cei trei inculpați au interdicția de a profesa ca preoți, timp de cinci ani.

DNA a susținut că un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeau, ar fi fost şantajat de cei trei preoţi cu materiale presupus compromiţătoare, cerând în schimb funcţii şi bani.

Potrivit procurorilor, plângerea a fost formulată la DNA Iaşi pe 12 iunie 2017, în aceasta sesizându-se că, pe 30 mai, Sebastian Jitaru, preot-arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale Huşi, i-ar fi abordat pe consilierii Episcopiei spunându-le că deţine un material compromiţător cu un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române pe care îl va face public şi îl va folosi în cadrul Sinodului Mitropolitan din data de 15 iunie pentru a îl denigra în cazul în care înaltul ierarh nu intervine pentru a-l recomanda pentru funcţia de episcop vicar.

Acelaşi material invocat de Sebastian Jitaru ar fi fost obiectul de şantaj al altor doi preoţi: Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Vaslui, şi Mihail Bumbu, preot paroh la Văleni, judeţul Vaslui. În intervalul 12 – 14 iunie, i-ar fi pretins Episopului Huşilor suma de 50.000 euro. Astfel, aceştia ar fi trimis un SMS persoanei vătămate, în care au fixat un nou termen pentru plata celor 50.000 de euro.

„Pentru a disimula caracterul ilicit al sumei pretinse şi pentru a contracara eventuale măsuri de înregistrare, inculpaţii Damian Gheorghe şi Bumbu Răzvan Mihail au folosit în permanenţă sintagma „datorie”, referindu-se la suma de 50.000 de euro solicitată atunci când au comunicat prin SMS cu persoana vătămată. Din discuţiile telefonice (…) a rezultat faptul că suma de 50.000 de euro ar fi urmat să fie împărţită de cei doi inculpaţi, inculpatul Bumbu Răzvan Mihail urmând a utiliza suma respectivă la achiziţia unui autoturism”, a arătat DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
De ce Rapid are abia a patra șansă la titlu? Echipa lui Daniel Pancu suferă mult la un capitol-cheie
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte