România şi Croaţia au atins un nivel excelent al relaţiilor bilaterale

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, vineri, consultări cu viceprim-ministrul şi ministru al afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, Marija Pejcinovic Buric, aflată în vizită la Bucureşti, prilej cu care a fost reliefat nivelul excelent al relaţiei bilaterale, precum şi cooperarea foarte bună în cadrul Trio-ului de Preşedinţii ale Consiliului Uniunii Europene.
Romania TV
15 mart. 2019, 20:11
România şi Croaţia au atins un nivel excelent al relaţiilor bilaterale

Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri AGERPRES, demnitarul român a punctat cooperarea intensă, în plan bilateral, marcată de intensificarea contactelor la nivel înalt, şi a arătat că acestea sunt un factor catalizator pentru dezvoltarea cooperării economice şi sectoriale.

În context, şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa dezvoltării, în continuare, a relaţiilor economice şi comerciale între cele două ţări, care au înregistrat o creştere remarcabilă, de aproximativ 33% în ultimul an.

„Ministrul Meleşcanu a evidenţiat, totodată, importanţa continuării cooperării bilaterale pentru păstrarea identităţii culturale şi lingvistice a celor două comunităţi lingvistice din Croaţia, exprimând aprecierea faţă de sprijinul acordat până în prezent pe acest palier de autorităţile croate. A reiterat contribuţia pe care comunitatea română şi românofonă din Croaţia, alături de minoritatea croată din România, îl au în consolidarea relaţiei bilaterale, ca punţi de legătură între cele două state”, precizează MAE.

Oficialul român a prezentat o evaluare de etapă a primelor două luni ale mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE evidenţiind finalizarea cu succes a peste 70 de negocieri pe un număr semnificativ de dosare cu impact major la nivelul UE. În context, a fost evidenţiată susţinerea celor două ţări pentru promovarea coeziunii şi unităţii la nivelul UE, potrivit Agerpres.

„În cadrul discuţiilor, a reieşit faptul că România şi Croaţia au poziţii similare sau foarte apropiate pe o serie de dosare europene, printre care viitorul Europei, politica de coeziune, spaţiul Schengen şi gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, politica de extindere şi Balcanii de Vest, vecinătatea estică”, se arată în comunicat.

Ministrul român al afacerilor externe a punctat că politica de extindere reprezintă o prioritate a Preşedinţiei române a Consiliului UE şi un aspect esenţial pentru securitatea, stabilitatea şi prosperitatea întregului continent european, fiind esenţială menţinerea sprijinului pentru eforturile de reformă ale statelor candidate.

De asemenea, Meleşcanu a evidenţiat cooperarea foarte bună a celor două ţări în diferitele formate de cooperare la nivel regional, referindu-se în special la Iniţiativa Celor Trei Mări şi a arătat că România va continua să promoveze şi să susţină iniţiativele menite să asigure convergenţa la nivelul UE, prin promovarea de proiecte de interconectare şi de proiecte care contribuie la consolidarea stabilităţii şi predictibilităţii la nivel regional, informează Agerpres.

Demnitarul român a reiterat sprijinul ţării noastre pentru o vecinătate estică stabilă, democratică şi prosperă, arătând că România rămâne un ferm susţinător al parcursului european al Republicii Moldova, mai informează MAE.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Jenant! Radu Miruță, ministrul Transporturilor, a stârnit indignare la evenimentul TAROM dedicat marelui antrenor român: nimic despre Mircea Lucescu!
Capital.ro
Trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. Ce reguli se aplică după schimbarea legii
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului