Cristi Borcea va face 7 ani şi jumătate de închisoare. Curtea de Apel i-a contopit pedepsele

Curtea de Apel București a decis contopirea pedepselor in cazul lui Cristian Borcea, fostul acţionar dinamovist urmând sa execute 7 ani si 6 luni de închisoare.
Ionela Marcu
18 mart. 2019, 10:42
Cristi Borcea va face 7 ani şi jumătate de închisoare. Curtea de Apel i-a contopit pedepsele

Cele două pedepse contopite sunt condamnarea de 5 ani din Dosarul Retrocetarilor şi cea din Dosarul Transferurilor, în care Borcea fusese eliberat condiţionat.

Citeşte şi Cristi Borcea, din închisoare, la spital. Afaceristul este grav bolnav. De ce suferă

Dispune contopirea pedepselor anterior mentionate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani si 6 luni închisoare, în final urmând să execute 7 ani si 6 luni închisoare„, se arată în decizie.

Din această pedeapsă se vor scădea cei 4 ani şi 4 luni, pe care Borcea i-a executat deja în închisoare în dosarul transferurilor din fotbal, astfel că fostul finanţator va mai sta încarcerat încă trei ani şi două luni.

Instanţa a mai stabilit că lui Borcea i se vor interzice exercitarea mai multor drepturi, printre are şi cea de asociat, acţionar sau de reprezentant al unui club de fotbal, pe o durată de 2 ani, după ce iese din închisoare.

Hotărârea de luni a Curţii de Apel nu este definitivă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum arăta Aryna Sabalenka înainte să recurgă la proceduri estetice. Schimbarea este vizibilă în cazul sportivei
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi