„Marş pentru viaţă”, sâmbătă, în cinci sute de localităţi din România şi Republica Moldova

Manifestarea anuală ”Marş pentru viaţă” are loc, sâmbătă, în cinci sute de localităţi din România şi Republica Moldova.
Iulian Tudor
23 mart. 2019, 08:17

Potrivit organizatorilor, ediţia din 2019 a „Marşului pentru viaţă” se desfăşoară sub motto-ul „Unic din prima secundă” şi va avea loc în peste 500 de localităţi din România şi Republica Moldova.

În Bucureşti, „Marşul pentru viaţă” este organizat de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă”.

„O statistică incompletă spune că în perioada ianuarie-septembrie 2018, în România au fost avortaţi 44.000 de copii, în timp ce în 2017 în Republica Moldova au fost avortaţi 12.025 copii. 42 de milioane de copii au fost avortaţi în întreaga lume în anul 2018. Dar şi statistica aceasta este incompletă, căci sunt atâtea locuri, din Vest şi Est, din Nord şi Sud, în care copiii nenăscuţi nu contează nici măcar pentru o statistică. Mai mult de 1 miliard de oameni au fost avortaţi din 1918 până în prezent”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei.

În Bucureşti, adunarea participanţilor a început la ora 11.00, în Parcul Unirii. La ora 12.00, au plecat pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului. Aici invitaţii au ţinut discursuri şi a avut loc concertul „Live for Life 2019”.

La eveniment au luat cuvântul reprezentanţii mai multor organizaţii, dar şi Ozana Barabancea, Manuela Hărăbor şi Cătălin Ivan.

Concertul „Live for Life”s-a desfăşurat de la ora 13.00, a fost susţinut de Robert Patai şi Dumitriţa Siniţa şi prezentat de Ioana Picoş.

Pentru buna desfăşurare a manifestării, Brigada Rutieră a Capitalei a instituit restricţii de circulaţie.

Marşul se va desfăşura între orele 12.00 – 13.00, pe traseul: Parcul Unirii – Aleea de ieşire dinspre Bd. Unirii – Str. Bibescu Vodă – Bd. Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului, zona Cafeneaua Actorilor, pe aleile betonate.

„Deplasarea se va face pe banda I de circulaţie a sensului de deplasare Parcul Unirii – Parcul Tineretului. Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni; să respecte semnalele poliţiştilor rutieri”, a transmis Brigada Rutieră.

Sursa citată solicită ietonilor să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Ce s-a ales de fotbalistul român care a jucat la Dinamo și rupea plasele porților adversarilor în anii ’90. Ce face acum fostul golgheter al României de care puțini își mai amintesc
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu faci ITP-ul la timp. Când îți poate fi suspendată înmatricularea
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei! Ce a APUCAT să spună înainte să moară este dureros
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
BREAKING | FBI a găsit arma cu care Charlie Kirk a fost ucis! Au imagini video cu atacatorul, precum și alte dovezi extrem de importante
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
Semnal de alarmă pentru români! Mai multe taxe în 2026
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie