Traian Băsescu, anunţ despre candidatură: „Să îmi sfârşesc cariera tot cu valiza-n mână?”

Liderul PMP a anunţat, la RomaniaTV.net, că nu a aluat încă o decizie finală cu privire la alegerile europarlamentare din acest an.
Romania TV
23 mart. 2019, 20:06
Traian Băsescu, anunţ despre candidatură:

Fostul președinte Traian Băsescu a dezvăluit, sâmbătă seara, la România TV, că nu prea vrea să candideze la europarlamentare, dar că nu a luat o decizie finală în acest sens. Pe de altă parte, șeful statului a zis în urmă cu câteva zile că va face ceea ce trebuie, nu ceea ce îi place.

Traian Băsescu, anunţ despre candidatura Laurei Kovesi la prezidenţiale

„Mi-am început viața cu valiza-n mână. Îmi luam valiza și plecam cu vaporul până la capătul lumii și parcă mi-e așa să îmi sfârșesc cariera tot cu valiza-n mână, săptămânal, la Bruxelles, dar vom vedea. În orice caz, din punct de vedere a ceea ce aș putea face, eventual, pentru România sunt calificat și știu instituțiile Uniunii Europene și am zece ani de experiență în Consiliul European, acolo unde se luau decizii”, a spus el.

El a precizat că nu a luat o decizie privind candidatura la europarlamentare și că acest lucru se va stabili la o ședință PMP de săptămâna viitoare.

El a invocat posibilitatea ca lista PMP să fie deschisă de liderul partidului, Eugen Tomac.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?