Camion cu fotografia ministrului Justiţiei şi mesajul „Mi-e ruşine cu rectorul Toader”, plimbat pe străzile Iaşiului

Un camion pe care au fost prinse mash-uri cu fotografia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi mesajul "Mi-e ruşine cu rectorul Toader", este plimbat pe străzile Iaşiului, iniţiatorii acţiunii susţinând că astfel îi cer demisia din funcţia de rector al universităţii din Iaşi.
Romania TV
26 mart. 2019, 13:34
Camion cu fotografia ministrului Justiţiei şi mesajul

Protestul este organizat de asociaţia Reset din Iaşi şi se va desfăşura timp de trei zile, între orele 11.00 şi 17.00.

Fondatorul asociaţiei Reset, Daniela Mitrofan, a declarat pentru News.ro că ideea protestului aparţine foştilor absolvenţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” care sunt revoltaţi de prestaţia lui Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei, dar şi de faptul că acesta nu-şi dă demisia din funcţia de rector al universităţii ieşene, ci doar s-a autosuspendat.

„De doi ani tot protestăm şi nu se întâmplă nimic. Să nu creadă Tudorel Toader că poate veni nestingherit să se plimbe prin Iaşi, că noi acceptăm orice. Prin ceea ce face, ne creează un disconfort major. Face oraşul de râs, pătează şi imaginea universităţii. Nu putem sta pasivi. Am strâns şi 700 de semnături de la foşti absolvenţI ai universităţii. Îi cerem demisia, sperăm să plece”, a spus Daniela Mitrofan.

Ea a precizat că protestul cu camionul plimbat pe străzile oraşului se va desfăşura timp de trei zile.

„Vom adopta şi alte forme de protest, pe care le vom dezvălui la momentul potrivit. Ideea cu plimbatul camionului cu poza lui Tudorel Toader a prins foarte bine. Ieşenii fac poze, vin şi ne felicită, în timp ce şoferii claxonează în semn de susţinere”, a precizat Daniela Mitrofan.

La ora 14.30, camionul era parcat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Sunt păreri și păreri”. MM Stoica, tot adevărul despre schimbările controversate de la pauza meciului FCSB – Petrolul 2-2
Capital.ro
CNAIR schimbă modul în care șoferii plătesc taxe. Noua aplicație intră în etapa de testare: Se face direct de pe telefonul mobil
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte