Proiect de lege pentru introducerea votului electronic

Un proiect de lege, inițiat de Senat, prevede implementarea votului electronic la distanță pentru orice fel de alegeri, inclusive cele parlamentare, pentru Senat și Camera Deputaților.
Romania TV
27 mart. 2019, 12:39
Proiect de lege pentru introducerea votului electronic

Actul normative se adresează în primul rând cetățenilor români din străinătate, peste 3 milioane, susțin inițiatorii, dar și celor din țară care nu se pot deplasa la vot, de exemplu persoane cu dizabilități.

Procedura de vot ar urma să fie folosită pentru alegeri europarlamentare, locale, prezidenţiale, precum şi referendumurile naţionale sau locale și va fi implementată în trei etape, timp în care va deveni o alternativă a votului clasic, fără a-l exclude pe acesta. Prima etapă va fi una experimental, care se va desfăşura pe parcursul următoarelor trei scrutine naţionale consecutive.

Proiectul de lege mai arată că, prin implementarea votului electronic la distanţă, cetăţeanul va primi confirmarea că votul său a fost înregistrat în urna electronică, că a fost procesat şi mai ales că a fost numărat corect, fără vreo intervenţie externă ulterioară sau vreo eroare umană.

Noul act normativ prevede că sistemul de vot electronic se supune unui proces de verificare şi certificare de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi de către o organizaţie independentă din domeniul securităţii informatice, desemnată de către Autoritatea Electorală Permanentă prin licitaţie publică internaţională.

Conținutul buletinului de vot pe aplicația instalată va fi identic cu cel de pe hârtie, iar alegătorul va bifa căsuța/căsuțele dorite. După vot, sistemul electronic îi va transmite alegătorului, prin email sau sms, o confirmare că votul său a fost exercitat cu succes.

Dezbaterile asupra noului proiect de lege vor începe în următoarele săptămâni la Senat, primul for decizional.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat