ADMITERE Academia de Poliţie „A. I. Cuza” din Bucureşti. În aprilie începe recrutarea candidaţilor

Activităţile de recrutare a candidaţilor care vor să susţină concursul de admitere la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" vor începe în luna aprilie, informează Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat citat de AGERPRES.
Romania TV
29 mart. 2019, 12:47
ADMITERE Academia de Poliţie

Admiterea la Academia de Poliţie „A. I. Cuza” din Bucureşti va avea loc în perioada iulie – august 2019, iar specializările sunt Ordine şi siguranţă publică, Drept, Instalaţii pentru construcţii – pompieri şi arhivistică.

În sesiunile august – septembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, au fost organizate examene de admitere la şcolile de agenţi şi subofiţeri din cadrul MAI, astfel încât la momentul actual în aceste şcoli se pregătesc, la capacitate maximă, două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi, precizează comunicatul.

„În aceste condiţii, în anul calendaristic curent nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere. (…) Şcolarizarea în două serii într-un singur an a fost organizată pentru a contribui la reducerea deficitului de personal care se manifesta la nivelul anilor 2016 şi 2017. Astfel, în perioada 2017 – 2019 au fost organizate 4 sesiuni de admitere şi au terminat 5 serii la fiecare şcoală postliceală a MAI, totalizând aproximativ 13.000 de absolvenţi”, se arată în comunicatul de presă.

O nouă sesiune de admitere la şcolile postliceale ale MAI va fi organizată în prima parte a anului 2020.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Ce i-a transmis Mircea Lucescu lui Rică Răducanu înainte de a muri: “Mă duc, Rică, mă duc…”
Capital.ro
Ce urmărește Gheorghe Dincă în penitenciar. Solicitarea care ajunge la Judecătoria Craiova
Playtech.ro
Exercițiul care i-a încurcat pe elevii de clasa a II-a la Evaluarea Națională. Mulți au greșit chiar prima cerință
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului
iamsport.ro
'N-a avut voie să antreneze în România!' Cristi Chivu, umilit la negocieri: 'Mi-a spus mie Mircea Lucescu'
MediaFlux
PAPARAZZI „Secretul” păstrat de Sorana Cîrstea pentru performanțele din ultima vreme! Marea jucătoare de tenis, la antrenament înainte de turneul de la Roma FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi