Un palestinian a fost ucis înaintea debutului manifestațiilor din Gaza

Un palestinian a fost ucis, sâmbătă dimineaţă, de tiruri israeliene, la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, cu câteva ore înainte de debutul manifestaţiilor prevăzute în enclava palestiniană care marchează prima aniversare a "Marelui Marş al Întoarcerii", scrie AFP, potrivit News.ro.
Romania TV
30 mart. 2019, 09:50
Un palestinian a fost ucis înaintea debutului manifestațiilor din Gaza

Mohammed Saad, în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat în cap în estul oraşului Gaza, a indicat, într-un comunicat, ministerul Sănătăţii de la Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza. 

Manifestaţii au arătat că el a fost rănit, sâmbătă dimineaţă, la sfârşitul manifestaţiei nocturne de-a lungul barierei, păzită de armata israeliană, dintre Fâşia Gaza şi Israel, şi că a murit la scurt timp. 

Potrivit aceleiaşi surse, el se afla la mai mult de 100 de metri de bariera care separă Fâşia Gaza de Israel când a fost împuşcat.                

Un purtător de cuvânt militar a spus pentru AFP că nu este în măsură să facă comentarii despre incident.    

Mii de palestinieni sunt chemaţi să manifesteze sâmbătă, în apropierea frontierei, la un an de la debutul unei mobilizări contra blocadei israeliene şi pentru dreptul de a reveni pe teritoriile din care ei înşişi şi părinţii lor au fugit sau de unde au fost alungaţi odată cu înfiinţarea statului israel în 1948.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte