Israelul a redeschis punctele de trecere spre Gaza, după şase zile

Israelul a redeschis duminică punctele de trecere spre Fâşia Gaza, după şase zile de închidere în urma unui atac cu rachetă din enclava palestiniană spre teritoriul israelian, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului israelian al Apărării, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
31 mart. 2019, 09:23
Israelul a redeschis punctele de trecere spre Gaza, după şase zile

Punctul de trecere din Erez, pentru civili, şi cel din Kerem Shalom, pentru mărfuri, au fost închise lunea trecută, când o rachetă trasă din Fâşia Gaza a lovit o casă în centrul Israelului făcând şapte răniţi.

Această decizie a fost luată în pofida a cinci noi tiruri cu rachete în noaptea de sâmbătă spre duminică din Fâşia Gaza spre Israel şi a tirurilor lansate ca represalii de tancuri israeliene asupra poziţiilor Hamas din enclava palestiniană. Schimburile de foc nu au făcut victime.

Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas au purtat trei războaie de când aceasta a preluat puterea în 2007 în enclavă, afectată de conflict, sărăcie şi izolare.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Dublu transfer la Universitatea Craiova!? Heri Tavares, aproape de plecarea din Bănie
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Haos pe Autostrada A4, după ce un TIR încărcat cu cereale a intrat în parapet! Traficul este blocat spre Portul Constanța
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte