Moţiunea simplă pe justiţie, iniţiată de PNL şi USR, depusă la Senat

Grupul parlamentar PNL a depus luni, în plenul Senatului, moţiunea simplă cu titlul "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", anunţă Agerpres.
Romania TV
01 apr. 2019, 14:13
Moţiunea simplă pe justiţie, iniţiată de PNL şi USR, depusă la Senat

„Vă rugăm să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării procedurii legale pentru dezbaterea acesteia”, i-a solicitat senatorul liberal Florin Cîţu preşedintelui de şedinţă, Claudiu Manda.

În moţiunea simplă, iniţiată de parlamentari PNL şi USR, se solicită „încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea Justiţiei, care, potrivit art. 126 alin (1) din Constituţia României republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instituţii judecătoreşti”.

Semnatarii moţiunii îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la „modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi a statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României”.

De asemenea, parlamentarii liberali îi cer ministrului Justiţiei să sprijine iniţiativa legislativă a PNL de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
El e puștiul surpriză luat de Nuno Campos în Polonia! Dinamo, aproape de un nou transfer
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Dotările pe care trebuie să le aibă hotelurile și pensiunile în funcție de stele și margarete. Așa eviți să plătești pentru servicii inexistente
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
”Selymeș nu a primit Mercedes pentru că era ungur?”. Componentul Generației de Aur a spus lucrurilor pe nume: ”Ne-a strâns la hotel”
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?