Adrian Corduneanu, zis „Beleaua”, eliberat din PENITENCIAR. Incredibil, cine este JUDECĂTORUL CONTROVERSAT care a dat SENTINŢA

Adrian Corduneanu a fost eliberat, luni, din penitenciar, printr-o decizie dată de magistrații Tribunalului Cluj. Interlopul era condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. De la data primului mandat de arest preventiv, "Beleaua" a executat efectiv 1.095 zile închisoare din totalul de 1.705 zile ce totalizează pedeapsa.
Filip Stan
01 apr. 2019, 15:02
Adrian Corduneanu, zis

La cele 1.095 zile, se adaugă 207 zile considerate ca executate ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, rezultând 1.302 zile închisoare câștigate și executate, ce depășesc considerabil fracţia legală de două treimi necesară.

În vreme ce Judecătoria Gherla i-a respins cererea de eliberare condiționată, Adrian Corduneanu a contestat decizia la Tribunalul Cluj. Astăzi, judecătorii Marius Lupea și Cristi Danileț, au decis eliberarea interlopului!

Adrian Corduneanu este căsătorit și are trei copii minori rămași în grija soției, iar în perioada în care a fost încarcerat a participat „la nu mai puțin de 44 programe educaționale și 6 programe psihologice”, cum a explicat în sala de judecată avocatul Alexandru Rîșniță.

CSM: Există indicii că judecătorul Cristi Danileţ a încălcat Codul deontologic al magistraţilor

Adrian Corduneanu a fost încarcerat în patru penitenciare: la Iași, Focșani, Gherla și Satu Mare. După decizia dată de Marius Lupea și Cristi Danileț, cei de la Penitenciarul Satu Mare sunt nevoiți să îl elibereze.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte