După EURO 2028 şi CM 2030, România visează la organizarea JO 2036. Anunţul făcut de Octavian Morariu

Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi vicepreşedinte al COSR, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că România se poate gândi la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2036, precizând că dacă există voinţă o ediţie de iarnă ar putea fi găzduită în zona Braşov chiar mai devreme, în 2030.
Iulian Tudor
02 apr. 2019, 07:15
După EURO 2028 şi CM 2030, România visează la organizarea JO 2036. Anunţul făcut de Octavian Morariu

„Dacă vorbim despre o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă atunci, da. Pentru că dacă facem JOT 2024 după aceea nu îţi mai trebuie foarte mult pentru a le organiza pe cele de seniori. Sigur că e un efort important, dar nu supraomenesc. Dacă facem tot ce trebuie pentru JOT 2024 ne putem gândi la 2030 la JO de iarnă. Pentru Jocurile Olimpice de vară vorbim de alte bugete, de alte premise şi condiţii.

Dar o candidatură poate fi o strategie pe termen mediu. Nu trebuie să ne gândim la o perspectivă de 40 de ani… dacă pornim de acum cu o idee, putem să ne gândim la organizarea Jocurilor Olimpice din 2036. Asta înseamnă peste 17 ani. Cu 7 ani înainte se alege gazda, deci dacă începem acum să ne gândim la candidatură avem 10 ani să ne punem la punct cu o strategie„, a declarat Octavian Morariu.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT