Veste bună pentru profesori! Ce decizie ia Guvernul în legătură cu cadrele didactice titulare

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că cel mai probabil în şedinţa de guvern din această săptămână va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care îi priveşte pe profesorii care au luat la concursul de titularizare note mai mari de 7, şi nu s-au angajat în următorii 6 ani de la susţinerea acestui concurs.
Romania TV
02 apr. 2019, 09:59
Veste bună pentru profesori! Ce decizie ia Guvernul în legătură cu cadrele didactice titulare

„În Legea învăţământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare şi care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani. Acest articol a funcţionat în Legea învăţământului până anul acesta când, în urma unei iniţiative legislative care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, preşedintele a trimis Curţii Constituţionale această iniţiativă pentru o evaluare de constituţionalitate. Curtea a decis anularea acestui articol şi din iniţiativă, şi din lege, ca urmare nu mai suntem în situaţia acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care şi-l câştigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7. Încercăm acum, printr-o ordonanţă de urgenţă, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri – n.r.) în Guvern, să găsim o soluţie care să repare această situaţie şi mesajul meu pentru profesori este să aibă puţintică răbdare. Mă refer la profesorii care au trecut printr-un concurs de titularizare, au luat în această competiţie note mai mari de 7 şi, potrivit articolului din lege, timp de 6 ani puteau beneficia de aceste rezultate, dacă era un post liber, puteau să se înscrie folosind rezultatele din anii precendenţi”, a spus Andronescu la Palatul Victoria.

Ea a adăugat că, anual, circa 2.000 de profesori se titularizau pe acest articol de lege şi că, anul acesta, în jur de 2.000 de profesori nu ar mai putea beneficia de această prevedere. „Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilităţii postului”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Andronescu a menţionat că CCR a decis să declare acest articol neconstituţional pentru că „nu a fost cineva” care să-l explice suficient.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Șumudică, declarații tari despre România lui Hagi: „Mari carențe. Îl va judeca poporul pe Gică!”. Care au fost greșelile capitale ale selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Cauți un loc de muncă? Ce joburi oferă sporuri pentru noapte, weekend și ore suplimentare
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Bărbatul de 30 de ani, suspect că i-a luat viața iubitei, s-a predat în Elveția
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte