Gabriel Leş: Domnul preşedinte Iohannis din nou demonstrează că nu înţelege aproape nimic

Gabriel Leş, ministrul Apărării Naţionale, a declarat marţi seara, referitor la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind înzestrarea armatei, că au fost pornite programe de înzestrare "extrem de importante", care se derulează pe o perioadă lungă, iar preşedintele "demonstrează că nu înţelege aproape nimic".
Romania TV
02 apr. 2019, 19:25
Gabriel Leş: Domnul preşedinte Iohannis din nou demonstrează că nu înţelege aproape nimic

„Nu aş vrea să ajung la discursul domnului preşedinte de astăzi, care din nou demonstrează că nu înţelege aproape nimic. Vreau să vă spun că alianţa de guvernare PSD – ALDE şi-a asumat foarte serios cei 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, procentul este în întregime pentru tot ce înseamnă Ministerul Apărării Naţionale, armata României. Începând cu 2017 am avut acei 2% din PIB, este al treilea an consecutiv, moment în care am reuşit pornirea unor programe de înzestrare extrem de importante. Din punctul nostru de vedere lucrurile merg bine (…), se poate şi mai bine”, a spus Gabriel Leş la TVR 1, potrivit Agerpres.

Întrebat ce crede că îl nemulţumeşte pe preşedintele Iohannis, Gabriel Leş a spus că „este greu de înţeles”.

„Este greu de înţeles, preşedintele Iohannis are un sistem aparte de a-l înţelege, eu nu vreau să comentez (…). Ideea este următoarea: avem nişte programe foarte mari de înzestrare, pornite începând cu anul 2017, bineînţeles că în doi ani de zile nu reuşeşti să faci înzestrarea atât de necesară şi din păcate atât de învechită pe care o are armata României. Să nu uităm că multă vreme armata României a fost subfinanţată, n-am reuşit să înlocuim tehnica şi aparatura veche pe care o folosim. Dar astăzi avem programe foarte bune pornite. Niciodată când discuţi de probleme majore de înzestrare, de tehnică foarte scumpă, foarte complexă, n-o să discuţi despre un produs pe care îl iei de pe raft, mergi la firmă şi cumperi produsul x, ci întotdeauna e un program de înzestrare pe o perioadă mult mai lungă”, a afirmat Leş.

Ministrul a subliniat că în fiecare an cei 2% din PIB au însemnat mai mult în alocarea către armată. „Anul acesta, spre exemplu, sunt cu două miliarde şi ceva de lei mai mult faţă de anul trecut. Dar aceste programe nu le primim de azi pe mâine, dar sunt pornite şi le vom duce la sfârşit”, a declarat Gabriel Leş.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, Guvernului şi Ministerului Apărării că trebuie să pună în practică strategia de înzestrare a Armatei, adăugând că faptele demonstrează altceva iar incompetenţa guvernanţilor riscă să afecteze chiar modul în care România îşi îndeplineşte angajamentele şi responsabilităţile în NATO.

„Trebuie să înţelegem cu toţii că apărarea colectivă începe acasă şi necesită investiţii atât în resurse umane, cât şi în capabilităţi militare din partea fiecărui aliat. În ultimii ani am obţinut rezultate semnificative prin alocarea a 2% din PIB pentru Apărare. La iniţiativa mea s-a încheiat această înţelegere, fapt care a permis dezvoltarea programelor naţionale de înzestrare atât de necesare pentru ca România să-şi consolideze rolul de furnizor de securitate. A fost rezultatul unui consens politic obţinut la iniţiativa mea. Guvernului şi Ministerului Apărării Naţionale le revine rolul de a pune în practică, prin programe coerente, strategia de înzestrare a Armatei, pentru care există premise favorabile de finanţare. Din păcate, faptele demonstrează cu totul altceva, proceduri de achiziţie anulate sau contestate în justiţie de chiar cei care le-au anunţat şi o incapacitate cronică de a gestiona un domeniu vital pentru securitatea naţională, cum este cel al înzestrării Armatei. Incompetenţa guvernanţilor, stimaţi parlamentari, riscă să afecteze chiar modul în care ne îndeplinim angajamentele şi responsabilităţile în NATO”, a spus şeful statului la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
S-a confruntat cu o boală gravă, dar a revenit pe micile ecrane. Prezentatoarea are un look nou și fresh
Capital.ro
Lege la bloc. Drepturile pe care toți proprietarii le au. Asociația de proprietari trebuie să răspundă obligatoriu în 10 zile
Playtech.ro
Când scad preţurile la curent. Planul anunțat Ilie Bolojan pentru ieftinirea energiei în România
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Alexandru Tudor, împușcat la Revoluție: ”Am leșinat și m-au dus la spital. Era vorba să-mi taie picioarele”
MediaFlux
Tentativă de asasinat împotriva lui Emil Constantinescu. Un fost președinte a oprit totul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți