Anunţ important pentru elevi! Două noi discipline şcolare opţionale, introduse de anul viitor

Primăria municipiului Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean au demarat proiectul de studiere opţională a două noi discipline şcolare, istoria şi respectiv geografia judeţului Buzău.
Romania TV
03 apr. 2019, 12:17
Anunţ important pentru elevi! Două noi discipline şcolare opţionale, introduse de anul viitor

Proiectul este cuprins în propunerea de buget al municipiului Buzău pe anul 2019.

Potrivit inspectorului general al IŞJ Buzău, Florina Stoian, este un proiect binevenit, care are aprobarea ministerului de resort.

„Inspectorii de specialitate din cadrul IŞJ Buzău au întocmit programele şi metodologia. Aceste discipline vor fi introduse în anul şcolar 2019-2020 şi vor avea un caracter opţional”, a precizat Stoian.

La rândul său, viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, a spus că „este vorba un proiect de suflet al primarului Constantin Toma”.

„Proiectul a apărut în urma celor câteva sute de lecţii de istorie ţinute la toate şcolile şi liceele din Buzău în cadrul acţiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri, când participanţii la aceste evenimente au constatat interesul crescut al elevilor faţă de istoria acestor locuri”, a spus Apostu.

Viceprimarul a menţionat, totodată, că municipalitatea pregăteşte o lucrare despre 500 de personalităţii de referinţă ale judeţul Buzău.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Ce se întâmplă cu cei peste 2 milioane de dolari, banii strânși pentru Andreea Anița. Tânăra a pierdut lupta cu boala
Fanatik.ro
Cristi Chivu a primit o declarație de dragoste în direct după Como – Inter 0-0: „Te iubesc!”
Capital.ro
Banii care se achită la bloc. Proprietarii de apartamente și garsoniere plătesc obligatoriu lunar. Regulă în Europa, inclusiv în România
Playtech.ro
Pașii și aprobările de care ai nevoie pentru a construi pe un teren agricol din extravilan. Ce spune legea în 2026
Adevarul
Israelul a bombardat clădirea unde clericii urmau să aleagă noul lider suprem al Iranului
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Cristi Pulhac și Robert Niță: ”Au pregătire de grădiniță. El a dat două pase și două bare într-o pauză!”
MediaFlux
Donald Trump se răzbună pe mai multe țări din Europa.. Ce se întâmplă după ce SUA a atacat Iranul
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj