Conducerea CNADNR a dispus cercetarea disciplinară a directorului Direcţiei Concesiuni

Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi drumuri naţionale din România a dispus cercetarea disciplinară a lui Narcis Neaga, directorul Direcţiei Concesiuni.
Romania TV
01 oct. 2012, 16:46
Conducerea CNADNR a dispus cercetarea disciplinară a directorului Direcţiei Concesiuni

În urma modificării documentaţiei de licitaţie pentru realizarea autostrăzii Comarnic – Braşov şi a introducerii unor cerinţe în Caietul de Sarcini, pe care va trebui să le îndeplinească firma de consultanţă căreia i se va atribui contractul pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Braşov (58 km), respectiv „un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru „sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate”, conducerea CNADNR-SA a dispus cercetarea disciplinară a domnului Narcis Neaga, director Direcţia Concesiuni, potrivit unui comunicat de presă.

Pe perioada cercetării disciplinare s-a dispus suspendarea din funcţie a domnului Narcis Neaga, urmând ca măsurile să fie luate în urma Raportului emis de Comisia de Disciplină.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Mergi pe jos 30 de minute pe zi și Ministerul Sănătății te premiază! Un fost campion olimpic a realizat un program revoluționar într-una din țările cu cea mai mare obezitate din lume
Capital.ro
Pensionarii care pot primi bani în plus după ieșirea la pensie. Documentele care pot majora pensia
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?