Augustin Lazăr, acuzat de încă un deţinut politic: „A dat ordin să fiu băgat la izolare”

Augustin Lazăr, procurorul general al României, este acuzat de Ioan Muntean, deținut al Penitenciarului Aiud în perioada comunistă, că ar fi ordonat ca acesta să fie băgat la izolare, fără un motiv real.
Romania TV
05 apr. 2019, 05:36
Augustin Lazăr, acuzat de încă un deţinut politic:

Ioan Muntean, închis în Penitenciarul Aiud în regimul comunist, susţine că actualul procuror general, Augustin Lazăr, i-a refuzat de două ori eliberarea condiţionată şi l-a trimis la carceră timp de 10 zile pentru o poezie.

Potrivit acestuia, Augustin Lazăr obişnuia să primească bricege de la deţinuţi, ca mici „atenţii” pentru a-i obţine „votul pozitiv” în comisia de eliberări condiţionate.

„Am reușit apoi să mă angajez la Oravița și acolo trebuie să recunosc că urmăream să trec granița. Voiam să fug din țară, am avut ținta America. Aveam și viza ambasadei americane, urmăream treaba asta. M-am pomenit într-o zi când m-am dus la serviciu dat afară şi de aici. Am venit la Oravița, am luat avocat pe Poenaru și am acționat în judecată. La primul termen când mă duceam la judecată, afară m-a așteptat locotenentul major Vătău cu un grup de militari. M-au încătuşat, m-au dus la pichetul de graniceri. Atunci mi s-a propus: „dacă nu vei recunoaște ce scriem noi de aici nu te mai duci decât la pușcărie sau în mormânt”. Mi-au pus fierul de călcat pe mâini și am semnat, am zis că o să contest. După multe anchete, Tribunalul Militar Timișoara m-a condamnat la 8 ani de închisoare. A reținut că în drum spre pichet am lovit și dezarmat grănicerul, scrie în acte că sunt doi martori dar eu eram singur”, a mai declarat acesta.

Citeşte mai mult pe evz.ro

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Getafe vine la Craiova cu moralul la pământ: trei înfrângeri în deplasare, zero goluri marcate
Capital.ro
Secretarul general al PSD atacă decizia lui Nicușor Dan privind noul premier: Nu vom accepta ca românii să plătească din nou pentru decizii greșite
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Rusia amenință din nou. Cine l-a scos din sărite pe Putin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte