Remaniere în Guvernul Dăncilă. Doi miniştri pleacă din Palatul Victoria, al treilea îşi pregăteşte bagajele

O parte din senatorii PSD iau în calcul să voteze moțiunea simplă prin care opoziția cere schimbarea din funcție a ministrului Justiției, Tudorel Toader. În plus, Rovana Plumb şi Natalia Intotero părăsesc Guvernul pentru că se află pe lista celor candidează la alegerile europarlamentare.
Ionela Marcu
05 apr. 2019, 06:18
Remaniere în Guvernul Dăncilă. Doi miniştri pleacă din Palatul Victoria, al treilea îşi pregăteşte bagajele

Doi miniştri vor pleca din Guvern, iar înlocuitorii lor ar putea fi anunţaţi chiar vineri. Este vorba despre Rovana Plumb şi Natalia Intotero, care sunt pe lista PSD pentru europarlamentare şi vor renunţa la funcţii pentru a se implica în campania electorală. 

Sunt tensiuni, însă, la Palatul Victoria în privinţa altor miniştri. Potrivit unor surse, unul dintre cei vizaţi de o posibilă remaniere este Petre Daea, care ar fi emis ordinul care îi viza pe cei care cresc porci în gospodării, ordin pe care ulterior l-a şi anulat la cererea premeirului Viorica Dăncilă. 

În acelaşi timp, lipsa de reacţie a lui Teodor Meleşcanu şi a Anei Birchal la ieşirile liderilor europeni pe tema justiţiei nu a fost privită cu ochi buni la Palatul Victoria. 

În plus, Tudorel Toader va fi vizat în curând de o nouă moţiune simplă a opoziţiei.  Potrivit surselor citate, senatori PSD s-au declarat deja, în discuțiile neoficiale dintre colegi, pentru sancționarea simbolică a ministrului printr-un vot la moțiunea simplă. 

Cel puțin patru senatori social-democrați sunt „dezamăgiți” de Tudorel Toader și ar vota moțiunea simplă, au relatat sursele citate.

Până acum, o discuție oficială în grupul PNL din Senat pe această temă nu a avut loc. În grupul senatorial PSD nu se pune problema unui vot masiv prin care moțiunea simplă să fie adoptată, ci doar a unui „cartonaș galben” pentru Tudorel Toader, au mai spus sursele citate pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

La fel ca social-democrații din Camera Deputaților, cei din Senat consideră că este exclusă schimbarea ministrului Justiției atunci când vrea opoziția și că o eventuală remaniere se face doar la CEX PSD.

Moțiunea simplă nu are efecte juridice în sensul în care nu atrage după sine, în cazul adoptării ei, demiterea din funcție a ministrului vizat.

Grupul parlamentar PNL a depus luni, în plenul Senatului, moţiunea simplă cu titlul „Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, declarație uimitoare despre femeia care i-a adus echilibru. Ce a scos la iveală despre Valentina Pelinel
Capital.ro
Se schimbă calculele pentru pensii. Decizia intră în vigoare de la 1 iulie. Cum va fi influențat stagiul de cotizare
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Croaţia. Turiştii din România merg în număr din ce în ce mai mare aici
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Cum va fi posibilă indexarea pensiilor în ianuarie 2027. Tomac: „Voi putea veni cu o cifră concretă bazată pe spaţiul bugetar disponibil”
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți