American Express, amendat pentru practici ilegale

Emitentul de carduri de credit American Express a fost amendat luni cu 27,5 milioane de dolari pentru condiţii dezavantajoase impuse clienţilor, informează AGERPRES. Mai mult, compania americană a fost obligată la plata unor daune de 85 de milioane de dolari în favoarea a 250.000 de clienţi lezaţi de "practici ilegale", comise între 2003 şi primăvara anului 2012, potrivit Biroului de protecţie financiară a consumatorului din SUA (CFPB).
Romania TV
02 oct. 2012, 06:49
American Express, amendat pentru practici ilegale

Grupul se face vinovat de „practici frauduloase în materie de comercializare /a anumitor produse/ şi de recuperare a creanţelor”, a indicat Biroul central american (Fed), într-un alt comunicat.

Potrivit CFPB, practicile incriminate au fost descoperite în urma unui control de rutină din partea Companiei de asigurare federală a depozitelor bancare (FDIC) şi din partea autorităţilor din Utah, la o filială a grupului, Express Centurion Bank, înregistrată în acest stat din vestul SUA.

Ancheta desfăşurată de mai multe organisme de supraveghere financiară după descoperirea neregulilor a stabilit că American Express şi-a înşelat clienţii în „etapele de solicitare şi de cumpărare a cardului până la reglementarea ratelor şi recuperarea datoriei”, a adăugat acest organism creat prin legea reformei Wall Street din 2010.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Răzvan Burleanu, reacţie dură după ce Infantino a propus „vânzarea” Cupei Mondiale: „Cel mai iubit sport din lume aparține celor care îl trăiesc” Ruptură între FRF şi preşedintele FIFA. Exclusiv
Capital.ro
Ajutor pentru fermierii afectați de seceta din 2025. MADR pregătește despăgubiri de până la 333 de lei pe hectar
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Revoltat de ce a descoperit pe Stadionul Steaua: ”E horror, îmi pare rău când se joacă acolo!”
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România