Chelaru, despre rocada Kovesi-Morar: Am senzaţia că privesc un film cu Stan şi Bran

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru se declară convins că Ministerul Justiţiei nu va ţine cont de "jocul de glezne" dintre Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi şi va nominaliza alte două persoane cu o pregătire profesională exemplară pentru cele două funcţii din conducerea Justiţiei.
Romania TV
02 oct. 2012, 10:46
Chelaru, despre rocada Kovesi-Morar: Am senzaţia că privesc un film cu Stan şi Bran

„Asistăm în aceste zile extrem de tulburi la un altfel de circ, dar mult mai tăcut, adică la presupusa rocadă a procurorului general de pe lângă ICCJ şi a șefului DNA. Contrar aşteptărilor instituţionale şi a cutumelor care ar fi trebuit să o determine pe doamna Kovesi să delege şefia ministerului public primului adjunct Marius Iacob, aceasta a ales să-l aducă pe aceasta înalta funcţie pe prietenul domniei sale, Daniel Morar. Mai mult, doamna Kovesi face lobby la vedere pentru desemnarea de către ministrul justiţiei a domnului Morar pentru această funcţie şi îşi anunţă disponibilitatea de a ocupa domnia sa scaunul de şef al DNA”, susţine Chelaru într-un comunicat intitulat „În afară de Dumnezeu, nimeni nu este de neînlocuit!”.

Potrivit lui Chelaru, ” toţi băsiştii cred acum că sunt de neînlocuit”.

„Am senzaţia că privesc un film cu Stan si Bran! Din păcate, însă, registrul acestui film nu este deloc comic, ci, mai degrabă, trist şi sfidător… Oamenii ăştia chiar au senzaţia că fără ei nu se poate, că sunt de neînlocuit, că au ajuns un fel de far călăuzitor al justiţiei din ţara noastră. Prin modul de a gândi aceste schimbări şi, mai ales de a acţiona, jignesc profund toata breasla procurorilor. Domniile lor transmit fără ocolişuri că nimeni nu-i mai presus de ei din punct de vedere profesional şi moral. O asemenea aroganţă şi autosuficienţă am mai întâlnit doar la «tătucul» lor, dar am sperat să fie o trăsătura care să rămână între pereţii Palatului Cotroceni. Iată, însă, că discipolii şi-au ajuns foarte repede maestrul! Joaca «de-a Dumnezeu» ne costă foarte mult, dar lor nu le pasă, pentru că, de fapt, ceea ce-i interesează este să-şi acopere reciproc activitatea dubioasă din mandatele lor. Sunt convins că Ministrul Justiţiei nu va ţine cont de acest »joc de glezne» al celor doi şi va nominaliza alte două persoane cu o pregătire profesională exemplară şi mai presus de orice dubii privind moralitatea”, susţine Ioan Chelaru.

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că nu exclude o candidatură pentru Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nicio eventuală funcţie ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) sau de activităţi anticorupţie.

„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, doresc să-mi continui activitatea în calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupţie este o dimensiune importantă prin prisma MCV şi a implicaţiilor pe care le are pentru România”, a susţinut Codruţa Kovesi, în cadrul unei declaraţii de final de mandat ca procuror general al României.

Ea a anunţat, luni, că începând de marţi – 2 octombrie, ziua în care îi încetează activitatea ca procuror general – l-a delegat, pentru o perioadă de şase luni, pe procurorul şef al DNA, Daniel Morar, în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, funcţie deţinută de Marius Iacob (care fusese delegat, nu numit, în această poziţie).

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Alertă în Europa: medicament comercializat și în România, legat de mai multe decese. UE îi verifică urgent siguranța! ”Se analizează toate datele”
Capital.ro
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat fără rezultat. Nicușor Dan: Vom continua până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste corcodușele în România. Fructele copilăriei din anii ’90 au devenit „delicatesă” în unele orașe: „De banii ăia îți iei și pomi”
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Blocaj total în Bucuresti, după ce o mașină a intrat pe șinele tramvaiului 41! Cum se circulă în aceste momente
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Posibila propunere pentru premier a lui Nicușor Dan. Cine e Delia Velculescu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi