Frans Timmermans îndeamnă Marea Britanie să anuleze Brexitul

Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele luni pentru a regândi decizia de ieşire din Uniunea Europeană, a afirmat miercuri seară, în cursul unei dezbateri electorale, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat la postul de preşedinte al CE.
Iulian Tudor
17 apr. 2019, 19:10
Frans Timmermans îndeamnă Marea Britanie să anuleze Brexitul

Marea Britanie ar trebui să se folosească de următoarele luni „pentru a se calma şi a regândi” decizia sa privind părăsirea Uniunii Europene, e declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, scrie Reuters.

„Sper că Marea Britanie va rămâne în UE”, a declarat socialistul Timmermans, cel care candidează la şefia Comisiei Europene la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lui mai.

El a făcut afirmaţiile într-o dezbatere televizată cu principalul său rival, Manfred Weber, de la Partidul Popular European (PPE – centru-dreapta).

„Sper ca această amânare să fie folosită de Marea Britanie pentru a se calma şi a regândi lucrurile, poate pentru ca politicienii să fie mai responsabili cu lucrurile pe care le promit şi să analizeze din nou problema”, a declarat olandezul.

„Cine ştie ce se va schimba între timp?”, a afirmat el.

Sondajele arată că destui britanici s-au răzgândit cu privire la referendumul din 2016, când s-a votat în favoarea Brexitului cu 52% „pentru” şi 48% „împotrivă”. Însă premierul britanic Theresa May şi guvernul său se opun organizării unui nou referendum.

Timmermans speră să îl înlocuiască pe actualul preşedinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker de la PPE. El candidează din partea socialiştilor pentru şefia Comisiei Europene, cea mai puternică dintre instituţiile europene.

Marea Britanie va fi, cel mai probabil, în continuare membră UE când vor avea loc alegerile europarlamentare (23-26 mai), ceea ce înseamnă că britanici vor participa la scrutin. Partidul Laburist, aflat în opoziţie în Marea Britanie, ar putea ajuta socialiştii lui Timmermans să câştige mai multe dintre cele 751 de locuri ale Parlamentului European.

Weber nu are însă de câştigat din faptul că Marea Britanie va participa la alegeri pentru că niciun partid britanic nu face parte din PPE.

„Am o problemă cu faptul că ei participă acum în alegerile europene şi decid astfel viitorul uniunii noastre”, a afirmat Weber la dezbaterea cu Timmermans.

„Nu este ceva uşor de înţeles. Respect deznodământul şi dacă ei fac parte din UE, au dreptul să voteze, nu mă înţelegeţi greşit”, a adăugat el.

Familia politică din UE cu cele mai multe locuri în Parlamentul European – PPE – se aşteaptă să câştige postul de preşedinte al Comisiei candidatul său, deşi decizia este luată oficial împreună cu liderii UE.

Cele mai recente sondaje, care iau în considerare că Marea Britanie va participa la alegeri, arată că PPE va câştiga cu 178 de locuri iar socialiştii se vor clasa pe poziţia a doua cu 144 de locuri.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
„Buget de 7 milioane de euro! Va promova sigur” Daniel Oprița dezvăluie echipa care va domina Liga 2 în sezonul viitor. Schimbări masive și la Steaua
Capital.ro
Vacanțele pe apă care schimbă turismul: de ce tot mai mulți aleg croazierele fluviale
Playtech.ro
Cele mai mari greșeli financiare pe care le fac românii după 40 de ani. Mulți ajung să regrete abia la pensie
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur recunoaște: ”Mircea Lucescu mi-a mai dat câte o palmă! Tot timpul îmi spunea: «Copilul meu...»”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?