Bărbaţi înarmaţi au ucis cel puţin 14 pasageri. Criminalii i-au forţat pe călători să iasă din autobuzele în care se aflau

Cel puţin 14 pasageri au murit după ce autobuzele în care se aflau au fost oprite de către bărbaţi în uniforme şi  înarmaţi, în Provincia Balochistan, joi, au anunţat autorităţile pakistaneze, potrivit france24.com.
Romania TV
18 apr. 2019, 06:51
Bărbaţi înarmaţi au ucis cel puţin 14 pasageri. Criminalii i-au forţat pe călători să iasă din autobuzele în care se aflau

Aproximativ 20 de bărbaţi care purtau uniforme ale paramilitarilor „Frontier Corps” şi erau înarmaţi, a declarat o autoritate provincială, Haider Ali.

Agresorii „au oprit autobuzele pe autostrada Makran şi au împuşcat mortal cel puţin 14 persoane”, a mai precizat aceeaşi sursă.

Oamenii care călătoreau în autobuze şi se îndreptau către Portul din Karachi, spre oraşul de coastă Omara.

O oficialitate navală şi un membru al pazei de coastă se află printre persoanele ucise. Se presupune că toate persoanele aflate în autobuze sunt pakistanezi. france.24.

Ministrul de Interne pakistanez, Mir Zia Langov., a declarat pentru AFP că a ordonat o anchetă asupra acestei tragedii. Criminalii s-au făcut nevăzuţi după atac.

Premierul Imran Khan a condamnat atacul într-o declaraţie oficială.

Deocamdată, nicio grupare nu a revendicat atacul. Acesta s-a petrecut la mai puţin de o săptămână după un alt atac de acest fel.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?