Şeful Inspecţiei Judiciare: Magistraţii au fost supravegheaţi cu vârf şi îndesat. 97% din solicitarile DNA de supraveghere erau admise

Şeful Inspecţiei Judicare, judecătorul Lucian Netejoru, dezvăluie numeroase nereguli din dosarele DNA în care erau vizaţi magistraţi. În urma unui control care a durat câteva luni, IJ a descoperit că magistraţii au fost supuşi unei supravegheri intense, iar restrângerea drepturilor acestora s-a făcut de multe ori prin mijloace nelegale.
Romania TV
19 apr. 2019, 19:39
Şeful Inspecţiei Judiciare: Magistraţii au fost supravegheaţi cu vârf şi îndesat. 97% din solicitarile DNA de supraveghere erau admise

„Magistraţii au fost cu vârf si indesat supraveghteati. Au fost foarte multe masuri de supraveghere solicitate si dispuse cu privire la acesti magistrati, relevate in cuprinsul raportului de control, dar si neregulile care au insotit dispunerea acestor masuri, dar si admiterea solicitarilor pentru luarea unor astfel de masuri.  97% din solicitarile DNA de luare a masurilor de supraveghere erau admise.

Echipa de control a fost una mixta compusa din inspectori judiciari de la direcţia pentru judecători şi de la direcţia pentru procurori. Fiecare subechipa a formulat propriile constatari si concluzii. Ca o caracteristica comună, pot sa va spun ca atat procurorii, cat si judecatorii implicati in procedurile de luare a masurilor de supraveghere nu au dovedit destula responsabilitate in luarea acestor masuri. Controlul detaliaza aceasta sustinere a mea.

Au fost multe situatiile semnalate pe langa lege. De exemplu, sesizarea judecatorului de drepturi si libertati de la o instanta necompetenta, cand urmarirea penala nu fusese dispusa nici in rem. Au fost situatii in care procurorii au prezentat cu intarziere semnificativa, chiar si de trei ani si jumatate, autorizatiile provizorii pe care le emisesera la instanta pentru a fi confirmate. Mai mult de atat, chiar si atunci cand instanta infirma aceste autorizatii provizorii, nu s-a procedat la distrugerea proceselor verbale de redare a inregistrarilor. Dosare aflate pe rolul unei structuri teritoriale erau preluate la DNA central numai pentru o zi, pentru a se obtine mandat pentru aceste masuri. Dupa care, in aceeasi zi, erau trimise din nou la structura teritoriala, printr-o simpla adresa. Alte situatii au vizat valorificarea cu o maxima intarziere a inregistrarilor efectuate. Au fost cazuri in care au fost eploatate chiar si la 5 ani dupa ce au fost obtinute. Au fost semnalate cazuri in care, pentru a se prelungi peste limita legala durata acestor masuri de supraveghere, erau create succesiv masuri de supraveghere vizand aceleasi fapte. Erau aduse pentru a justifica elemente minime de noutate. In fapt, respectivii magistrati care erau supusi acestor masuri erau cercetati pentru acelesai fapte, dar se obtineau noi si noi mandate”, a declarat Netejoru, la Antena 3.

Judecătorul Lucian Netejoru, inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, a anunţat într-un interviu la Antena 3 că instituţia pe care o conduce a finalizat controlul de la DNA legat de cauzele penale în care erau vizaţi magistraţi. Acesta dezvăluie că nu mai puţin de 13 membri, foşti şi actuali, ai Consiliului Superior al Magistraturii au avut dosare la DNA.

„Am finalizat raportul pe data de 5 aprilie, dar a urmat o procedură de avizare, în care toți cei vizați au avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni. Ieri am trimis raportul la CSM pentru a fi pus în discuție la cele două secții, pentru aprobarea concluziilor. Pot să vă spun numai câteva spicuiri din raport. Inspectorii judiciari care au efectuat acel raport, în număr de 6, relevă următoarea situație de fapt: În ceea ce privește numărul dosarelor înregistrate vizând procurori și judecători, acestea au fost în perioada vizată 1443 de dosare, cu 1962 de judecători și 845 de procurori. Printre cei vizați de aceste dosare se numără judecători de la CCR, judecători și procurori membri sau fost membri ai CSM și inspectori judiciari. Aceste dosare ale DNA au vizat 13 judecători foști și actuali membri ai CSM și doi procurori. Au fost soluţionate 1208 dosare cu judecători. Au rămas 235 de dosare nesoluționate, în care sunt vizați și doi membri ai CSM și șapte inspectori judiciari, printre care mă număr și eu”, a declarat Netejoru.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Țepe cu vacanțe în Grecia. Atenție cui plătiți avansul! Cum sunt „clonate” cazările, iar turiștii ajung să trimită bani unor escroci
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
Playtech.ro
Cât costă două şezlonguri şi o umbrelă la Marble Beach, în Thassos? Preţurile au crescut faţă de anul trecut
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Salatele din supermarketuri, periculoase. Poți ajunge la Urgențe
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
kanald.ro
Alocații de patru ori mai mari pentru fiecare copil! Documentul pe care trebuie să-l depună părinții
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Nokia 1100, cu touch revoluționar și baterie care ține 4 săptămâni, ar spulbera concurența, dar totul...
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini pe motorină. Se achită obligatoriu. Majorare de azi, 19 iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Prețuri noi la curent de la 1 iulie. Cine primește ajutor de la stat și cum îți poți alege cel mai bun tarif la energie electrică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană