Voicu, despre graţierea pedepselor: Acest proiect nu este făcut pentru Năstase VIDEO

Deputatul PSD Mădălin Voicu a comentat iniţiativa legislativă, depusă miercuri la Parlament, conform căreia toţi cei care execută o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani, dar nu reprezintă un pericol pentru societate, ar putea fi graţiaţi, spunând că "acest proiect nu este făcut pentru Adrian Năstase".
Romania TV
03 oct. 2012, 11:10
Voicu, despre graţierea pedepselor: Acest proiect nu este făcut pentru Năstase VIDEO

Proiectul de lege intitulat „Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse” a fost iniţiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi de către preşedintele Comisiei de abuzuri, Nicolae Păun.

Conform proiectului, condamnaţii care ispăşesc o pedeapsă de până la 6 ani ar putea fi graţiaţi. Graţierea s-ar putea oferi dacă respectivii condamnaţi nu reprezintă un pericol pentru societate. Fostul premier Adrian Năstase ar putea fi unul dintre cei care ar putea fi graţiat.

Potrivit iniţiatorilor, ar fi vorba despre aproximativ 50.000 de persoane afectate.

„Dorinţa de a graţia, amnistia persoane care au comis pedepse care se înscriu undeva la un cuantum de 2 ani, până în 3 ani pentru fapta comisă, să fie mai uşor să îi graţiezi sau să îi amnistiezi. În cazul în care acest proiect va fi adoptat şi votat, se încadrează toţi cei care sunt în situaţia şi a lui Adrian Năstase. Dacă ma bănuie cineva, nu mai pot, mă ia cu transpiraţie şi cad jos din picioare, ce să zic. În primul rând, lumea ştie, acest proiect nu este făcut pentru Adrian Năstase”, a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu,

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Florin Gardoş, dezvăluiri incredibile despre ţeapa Nordis: “Nu m-au lăsat să intru în apartament! Mi-au spus că nu sunt eu proprietar după ce l-am plătit”. Cu ce sumă a fost păgubit. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarea în 2026. Reguli pentru români privind vârsta, vechimea și documentele cerute de Casa de Pensii
Playtech.ro
Cum să cureți gulerul și mânecile pătate ale jachetei fără să o bagi la spălat
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj