Asociaţii ale magistraţilor: Modificările Codului penal nu au nicio legătură cu deciziile CCR

Două asociaţii profesionale ale magistraţilor atrag atenţia că modificările la Codul Penal votate miercuri în procedura parlamentară nu au nicio legătură cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională. Asociaţiile arată că modificările aduc o "schimbare drastică şi nejustificată a modului în care legiuitorul înţelege să creioneze politica penală a statului".
Romania TV
24 apr. 2019, 15:01
Asociaţii ale magistraţilor: Modificările Codului penal nu au nicio legătură cu deciziile CCR

Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România au remis un comunicat de presă ca reacţie la votarea, miercuri, a propunerilor de modificare a Codului Penal.

„Arhitectura Codului penal nu este dată doar de calificarea unor dispoziţii ca fiind constituţionale, constituţionalitatea normelor fiind necesară dar nu suficientă. Faptul că un text de lege propus de puterea legislativă nu încalcă dispoziţiile constituţionale nu înseamnă automat că acesta este oportun, că vizează protejarea intereselor societăţii sau că se înscrie într-o politică penală coerentă şi echitabilă”, atrag atenţia magistraţii.

Aceştia spun că, din analiza modificărilor Codului penal, votate în data de 24 aprilie, constată că „în mare parte acestea nu au nicio legătură cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională, fiind însă o schimbare drastică şi nejustificată a modului în care legiuitorul înţelege să creioneze politica penală a statului, cu un accent pronunţat spre evitarea tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi cu o lipsă totală de interes în ceea ce priveşte interesul general şi situaţia victimelor”.

„Pentru o corectă informare a societăţii, subliniem că nicio decizie a Curţii Constituţionale şi nicio modificare obiectivă în ceea ce priveşte sistemul de drept penal sau fenomenul infracţional la nivel naţional nu justifică adoptarea unor modificări care duc la atenuarea sau eliminarea răspunderii penale, precum: diminuarea sporurilor de pedeapsă şi a regulilor de aplicare a acestora în cazul concursului de infracţiuni (art 39 alin. (1) lit. c) C. pen., art 39 alin. (2) C. pen.), abrogarea unor infracţiuni precum neglijenţa în serviciu (art. 298 C. pen.), forma agravantă de la abuzul în serviciu (art 132 din Legea nr. 78/2000) sau unele forme ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 342 alin. (6) C. pen.), diminuarea termenelor de prescripţie generală pentru majoritatea infracţiunilor şi diminuarea termenului la care se împlineşte prescripţia specială (art. 154 alin. (1) lit. b şi c C. pen., art 155 C. pen. ), eliminarea posibilităţii aplicării amenzii pe lângă pedeapsa închisorii când prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos material (art 61 alin. (5) C. pen., art 62 C. pen.)….”, notează magistraţii în comunicatul de miercuri.

Limitarea infracţiunilor în care acoperirea prejudiciului nu constituie circumstanţă atenuantă (art 75 alin. (1) lit. d) C. pen.), introducerea cu titlu de circumstanţă atenuantă a unui comportament firesc pentru orice cetăţean, respectiv conduita bună înainte de comiterea infracţiunii (art 75 alin. (2) C.pen.) sau diminuarea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie executate pentru dispunerea liberării condiţionate (art. 100 alin. (1) C. pen.), reprezintă alte „modificări nebenefice” votate miercuri, arată magistraţii.

Magistraţii mai arată în comunicat că observă „cu îngrijorare, incoerenţa din cuprinsul aceluiaşi act normativ, în mod vizibil direcţionată spre uşurarea situaţiei inculpaţilor cercetaţi pentru anumite infracţiuni de serviciu, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu”.

Astfel, arată asociaţiile de magistraţi, în două articole succesive, atunci când este vorba de circumstanţe atenuante, legiuitorul include infracţiunea de abuz în serviciu, iar când este vorba de circumstanţe agravante o elimină punctual dintre toate infracţiunile de serviciu cărora li se aplică agravanta.

„Înţelegem din aceste dispoziţii că, în prezent, în viziunea legiuitorului naţional, este de o gravitate deosebită fraudarea unei societăţi comerciale. În plus, acelaşi legiuitor decide abrogarea formei mai grave a abuzului în serviciu, prevăzută de art 132 din Legea nr. 78/2000, fără nicio motivare şi fără ca acest lucru să fie cerut sau precizat în vreo decizie a Curţii Constituţionale”, se mai arată în comunicat.

Magistraţii mai atrag atenţia că, deşi se invocă punere unor articole în acord cu deciziile CCR, tocmai acest lucru nu rezultă din modificările votate, în sensul că „singurul lucru pe care legiuitorul nu l-a făcut în acest act normativ a fost tocmai punerea în acord a dispoziţiilor art 297 C. pen. cu decizia Curţii Constituţionale”.

„Atragem atenţia că modificările în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale constituie o modalitate mascată de impunitate în special pentru infracţiunile de serviciu, pentru infracţionalitate economico-financiară şi pentru faptele care prezintă un element de extraneitate şi în cazul cărora cooperarea internaţională presupune o perioadă lungă de timp”, explică magistraţii în documentul citat.

Având în vedere că puterea legislativă şi puterea executivă nu iau nicio măsură privind dimensionarea şi creşterea capacităţii logistice a sistemului judiciar, deşi tehnologizarea, informatizarea şi dimensionarea schemelor de personal sunt atributul lor exclusiv, singurul efect pe care aceste dispoziţii îl vor avea va fi imposibilitatea soluţionării cauzelor complexe aflate fie în urmărire penală, fie în faza de judecată la acest moment, mai avertizează magistraţii.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală în acord cu deciziile Curții Constituționale. Au fost 181 de voturi pentru. Modificarea Codului Penal a fost şi ea aprobată, cu 180 de voturi. Proiectele merg spre promulgare la președintele Klaus Iohannis. Opoziţia a anunţat că le va contesta din nou la CCR.

Citeşte şi: Coduri Penal, votat în Parlament. Care sunt principalele schimbări. Dragnea: Nu este niciun fel de modificare. Lista votului electronic

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru vineri, 22 august. Leii află un adevăr dureros
Capital.ro
TAXĂ specială pentru gunoi. Primăria pregătește schimbarea pentru utilizatorii casnici și non-casnici: Pentru acoperirea costurilor serviciului
Playtech.ro
Amendă de 10.000 de lei pentru românul care și-a cumpărat mașină bani cash. Cum eviți sancțiunile ANAF, care sunt limitele pentru achiziții cu numerar
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Evz.ro
Vreme cu extreme, în următoarele zile. Prognoza meteo 22–26 august
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Paraşutista care s-a aruncat în gol de la 5.000 m și-a plănuit în detaliu moartea 😲
iamsport.ro
Imediat după intervenția telefonică a lui Gigi Becali, Dan Filoti i-a ridiculizat pe latifundiar și pe cei din stafful FCSB: ”Dacă nu au aflat, să știe și ei!”
MediaFlux
ANAF cere atenție sporită românilor! Trebuie să ceară neapărat în cafenele, restaurante, baruri și fast-food-uri
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi