Conflictul de interese pentru aleşii locali, abatere disciplinară, sancţionată cu amendă. Iohannis a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, prin care încălcarea normelor în materia conflictului de interese a fost introdusă în sfera faptelor ce constituie abateri disciplinare.
Romania TV
25 apr. 2019, 14:17
Conflictul de interese pentru aleşii locali, abatere disciplinară, sancţionată cu amendă. Iohannis a promulgat legea

Pe 15 aprilie, Senatul a reexaminat, în calitate de Cameră decizională, ca urmare a deciziei CCR, această lege iniţiată de parlamentari PSD.

„Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum şase luni”, se arată lege.

Curtea Constituţională a României a admis pe 16 octombrie 2018, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii privind Statutul aleşilor locali.

Tot joi şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2013 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Titular pentru România în Polonia, apoi transfer de milioane în Bundesliga sau Serie A? Hagi a vorbit public despre el: „Merită!”
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Ai primit salariul mai târziu decât data din contract. Ce drepturi ai și când întârzierea devine o problemă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dan Bursuc, accident pe Dorobanți! Un șofer i-a zgâriat mașina după ce nu i-a fost acordată prioritate | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte