ALOCAŢIILE MAJORATE se primesc în zilele următoare. Cine primeşte 300 de lei lunar

Plata alocaţiilor majorate pentru copii se face începând cu luna mai, noile niveluri ale acestui ajutor social intrând în vigoare în aprilie, conform OUG 9/2019.
Romania TV
01 mai 2019, 08:46
ALOCAŢIILE MAJORATE se primesc în zilele următoare. Cine primeşte 300 de lei lunar

Alocaţia de stat pentru copii este, din aprilie, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

ALOCAŢII MĂRITE 2019. Când se vor distribui alocaţiile copiilor majorate şi cât vor primi copiii

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă aceasta prevedea că majorarea se va face „începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.

În martie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.647.178 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 332.714 şi în judeţele Iaşi – 181.697, Suceava – 137.971 şi Bacău – 130.843, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT