Preşedintele Comisiei Europene afirmă că europenii şi-au pierdut „libidoul” colectiv

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că pericolul pentru UE este că europenii şi-au pierdut „libidoul colectiv” unii faţă de ceilalţi însă a adăugat că în Marea Britanie „mireasa” – UE – a fost „insultată în repetate rânduri” de la început iar apoi „respinsă”, informează The Guardian.
Iulian Tudor
03 mai 2019, 11:13
Preşedintele Comisiei Europene afirmă că europenii şi-au pierdut

Cu câteva zile înainte de summitul UE de la Sibiu la care se va discuta despre viitorul blocului european, Juncker a oferit o analiză a situaţiei de pe continent. Juncker, cel care îşi va părăsi funcţia în noiembrie, a declarat că el consideră că, în mandatul său,  Comisia Europeană s-a concentrat pe „lucruri mari” exercitând în acelaşi timp „modestie privind elementele mici”.

„M-am asigurat că comisia nu se mai implică în fiecare detaliu din vieţile cetăţenilor. Sunt surprins şi dezamăgit că nimeni nu a observat acest lucru”, a declarat Juncker.

Însă fostul premier al Luxemburgului a recunoscut că un semnal negativ pe continent îl reprezintă creşterea în popularitate a partidelor eurosceptice. „Nu ne iubim unii pe alţii. Ne-am pierdut libidoul colectiv … Timp de cinci sau şase ani după Al Doilea Război Mondial exista aşa ceva. Acum însă ar trebui să fie mult mai uşor pentru europeni să se îndrăgostească unii de alţii decât era în 1952”, a afirmat el.

Citeşte şi Se împlinesc 15 ani de la cea mai mare extindere a blocului comunitar

Juncker a adăugat: „Brexitul este un caz special. Dacă transmiţi unei naţiuni mesajul că nu îşi are locul în UE timp de 40 de ani, atunci decizia de a pleca este deznodământul logic. Mireasa a fost sistematic insultată şi apoi respinsă”.

Juncker a făcut referire şi la impasul din Parlamentul britanic privind Brexitul argumentând că nu este corect ca cetăţenii europeni să dea vina pe Bruxelles pentru toate eşecurile democraţiei europene. „Comisia Europeană face tot ce poate. Dar nu poate rezolva toate problemele. Comisia nu poate compensa pentru slăbiciunile guvernelor naţionale şi ale democraţiilor din Europa. Uitaţi-vă la Regatul Unit”, a declarat Juncker.

„Faptul că guvernul şi opoziţia au început un dialog doar după trei ani de la referendumul privind Brexitul nu e chiar un semn al unei democraţii puternice”, a precizat el.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Și-a cerut iubita în căsătorie într-o destinație de vacanță exotică, iar acum s-a aflat data nunții. Când se însoară fotbalistul de la FCSB
Capital.ro
Taxa pentru ridicarea mașinilor se dublează. Șoferii care pot ajunge să plătească până la 1.000 de lei
Playtech.ro
Ce înseamnă că România e în recesiune tehnică. Efecte directe asupra cetățenilor, tabel explicativ
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alex: „Nici nu putea să plângă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Deflagrație puternică la o locuință din Vaslui! Doi soți sunt în stare gravă la spital, după ce o butelie le-a aruncat casa în aer
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Uniunea Europeană impune alte condiții pentru categoria B
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi