Avion prăbuşit în Mexic, toţi pasagerii au murit

13 persoane şi-au pierdut viaţa după ce avionul privat în care se aflau s-a prăbuşit în nordul Mexicului. Aparatul dispăruse de pe ecranele radarelor, au anunţat luni autorităţile mexicane, potrivit AFP şi Reuters.
Romania TV
07 mai 2019, 07:14
Avion prăbuşit în Mexic, toţi pasagerii au murit

Epava avionului a fost reperată în urma unui survol aerian într-o zonă muntoasă greu accesibilă, au comunicat autorităţile statului mexican Coahuila.

Avionul, un Bombardier Challenger 601, decolase de la Las Vegas, SUA, şi se îndrepta spre Monterrey, statul mexican Nuevo Leon, în momentul în care a dispărut de pe radare.

În primele imagini aeriene difuzate de media mexicane, se distinge un avion carbonizat şi rupt în mai multe bucăţi, într-o zonă deşertică.

Potrivit autorităţilor, la bord se aflau zece pasageri şi trei membri ai echipajului, dar nu există supravieţuitori.

Victimele aveau toate nume hispanice şi vârste între 19 şi 57 de ani, conform unei liste a pasagerilor publicate în presa mexicană.

Potrivit site-ului cotidianului Diario de Yucatan, printre victime se află omul de afaceri mexican Luis Octavio Reyes Dominguez, soţia acestuia şi cei trei copii ai lor.

Într-un comunicat, compania canadiană Bombardier a identificat avionul ca fiind un Challenger 601, precizând că acesta a dispărut la circa 150 mile nautice de oraşul Monclova din nordul Mexicului. Bombardier a transmis condoleanţe şi a precizat că va colabora cu autorităţile de anchetă.

Televiziunea mexicană Televisa relatase că un avion bimotor pierduse contactul cu controlorii de trafic duminică, în jurul orei locale 17:20 (22:20 GMT), în timp ce pilotul efectua o manevră de coborâre pentru a evita o furtună.

Potrivit presei locale, pasagerii se deplasaseră la Las Vegas pentru a asista, sâmbătă, la un meci de box între mexicanul Saul ‘El Canelo’ Alvarez şi americanul Daniel Jacobs.

Autorităţile consideră că vremea nefavorabilă ar fi putut cauza accidentul.

‘În ultimele patru zile, am avut furtuni, grindină şi rafale de peste 60 km/oră’, a comentat la postul Milenio Francisco Martinez, ministru adjunct al securităţii în statul Coahuila.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Propus de UEFA la șefia FIFA, Răzvan Burleanu a luat decizia: „Vă spun adevărul, nu bârfe”
Capital.ro
Laura Codruța Kovesi încheie mandatul la conducerea Parchetului European: „Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a demonstra că, în UE, justiţia este în slujba cetăţenilor”
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Uluitor! A ajuns la FCSB, n-a fost păstrat, dar nu regretă: 'M-am bucurat, nu făceam față'
MediaFlux
Americanii ne sfătuiesc să nu provocăm Rusia. Avertisment de la Pentagon
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT