DNA cere condamnarea lui Dan Motreanu la închisoare cu executare. Sentinţa va fi pronunţată în 27 mai

Un procuror de la DNA a solicitat luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului deputat liberal Dan Motreanu şi a fostului consilier prezidenţial George Scutaru la închisoare cu executare în dosarul în care au fost achitaţi în primă instanţă pentru spălare de bani. Instanţa a anunţat că va pronunţa sentinţa definitivă în acest dosar pe 27 mai, a doua zi după alegerile europarlamentare, potrivit Agerpres.
Romania TV
13 mai 2019, 12:27
DNA cere condamnarea lui Dan Motreanu la închisoare cu executare. Sentinţa va fi pronunţată în 27 mai

„Admiteţi apelul şi desfiinţaţi sentinţa de la fond de achitare şi rejudecând să daţi decizii de condamnare. Cerem regim privativ de libertate, iar pedepsele să fie orientate spre limita medie a infracţiunilor”, a spus procurorul DNA.

Pe 25 iunie 2018, fostul consilier prezidenţial George Scutaru, fostul deputat Dan Motreanu şi Ana Maria Schaer au fost achitaţi de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă într-un dosar de spălare de bani, legat de finanţarea campaniei electorale.

Potrivit DNA, în anul 2008, preşedintele CJ Buzău Cristinel Bîgiu (denunţător în dosar) a primit 700.000 de euro mită de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, în schimbul acordării sprijinului acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Banii ar fi fost împărţiţi cu George Scutaru (deputat şi preşedinte al organizaţiei PNL Buzău la acea vreme), care ar fi primit suma de 170.000 euro, şi Dan Motreanu (secretar general al PNL şi deputat de Călăraşi), care ar fi luat 250.000 de euro, sumele fiind destinate pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor PNL.

DNA susţine că George Scutaru a folosit cei 170.000 de euro pentru a cumpăra prin firma sa, SC Quick Monitoring Media QMM SRL, materialele electorale de la SC Echo International Industry SRL, deţinută de cetăţeanul chinez Chen Lidong. Firma cetăţeanului chinez i-a furnizat lui George Scutaru articole de îmbrăcăminte aduse din China, inscripţionate cu sigla PNL, respectiv tricouri cu mânecă lungă, jachete de iarnă, căciuli şi şorturi.

Procurorii mai notează că George Scutaru a folosit SC Quick Monitoring Media QMM SRL, care avea ca obiect de activitate principal „monitorizare presă”, pentru a finanţa ilegal campania electorală a PNL din 2008, prin încheierea de contracte fictive şi efectuarea unor operaţiuni bancare succesive.

Dan Motreanu candidează la alegerile europarlamentare pe listele PNL. 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
După Aymen Boutoutaou, FCSB mai pregătește un transfer de răsunet! Mihai Stoica: „E cel mai bun jucător care a venit în România!”
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România