Şapte vasluieni, la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la un praznic

Şapte persoane, între care şi doi copii, din localitatea vasluiană Gârceni, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la un praznic în sat, autorităţile declanşând o anchetă epidemiologică în acest caz pentru a stabili sursa focarului de infecţie.
Romania TV
04 oct. 2012, 20:22
Şapte vasluieni, la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la un praznic

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui a declanşat o anchetă epidemiologică în localitatea Gârdeni, unde şapte persoane, printre care şi doi copii de opt şi 14 ani, au suferit o toxiinfecţie alimentară ce a necesitat transportul la spital.

Toţi cei care s-au îmbolnăvit, susţin autorităţile, au mâncat, alături de alte 58 de persoane, la un praznic organizat la o familie în sat, însă fără a se şti alimentul care a determinat apariţia cazurilor de toxiinfecţie alimentară.

„La acea masă organizată, s-au consumat foarte multe alimente, de la ciorbă şi brânză, până la sarmale şi friptură, toate din gospodăria proprie, fără a exista produse cumpărate de la magazin. Din păcate, noi nu am mai găsit prea mare lucru din aceste alimente, ci doar câteva sărmale, din care am recoltat probe pentru a face analizele specifice de laborator. În momentul de faţă, nu mai există niciun fel de pericol, situaţia fiind sub control”, a declarat, joi, directorul DSVSA Vaslui, Costel Niţă.

Autorităţile sanitar-veterinare vasluiene susţin că, în funcţie de rezultatul anchetei epidemiologice, se vor lua stabili şi eventualele sancţiuni împotriva persoanelor vinovate.