Dăncilă, despre remaniere: Am încercat să vorbesc cu preşedintele. Luni mi s-a spus că e la Bruxelles, marţi că îşi lansează cartea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la Ploieşti, că a încercat să-l sune pe preşedintele Klaus Iohannis să discute despre remaniere, însă luni i s-a răspuns la Cotroceni că domnul preşedinte este la Bruxelles, iar marţi că "îşi lansează cartea pe scările vopsite". Ea a mai precizat că nu renunţă la varianta remanierii în favoarea restructurării guvernului.
Romania TV
15 mai 2019, 08:46
Dăncilă, despre remaniere: Am încercat să vorbesc cu preşedintele. Luni mi s-a spus că e la Bruxelles, marţi că îşi lansează cartea

Viorica Dăncilă a avut marţi un nou atac la adresa preşedintelui Iohannis.

„Am încercat o discuţie cu dl Iohannis, sunt un om care mă ţin de cuvânt. Am încercat luni, dar dl preşedinte era la Bruxelles, am încercat ieri, dar dl preşedinte îşi lansa cartea. Eu sper şi îi solicit dlui preşedinte să dea motivarea, pentru că este sarcina dumnealui, este obligaţia dumnealui ca preşedinte. Eu cred că este un lucru bun, şi-a lansat o carte, este foarte bine, dar eu cred că ceea ce ţine de această ţară din punct de vedere instituţional trebuie să fie o prioritate pentru noi şi faptul că încerci să blochezi Guvernul nu e un lucru care să aducă plusvaloare”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de News.ro.

Întrebată dacă l-a sunat pe preşedinte, Dăncilă a spus: „Am sunat la Administraţia prezidenţială şi mi s-a spus că dl preşedinte e la Bruxelles luni, dl preşedinte îşi lansează cartea pe scările vopsite marţi”.

Întrebată dacă va accepta o restructurare guvernamentală, în condiţiile în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că singura variantă pentru înlocuirea unor miniştri în cabinetul Dăncilă este restructurarea guvernamentală, premierul a spus: „Acest lucru îl vom discuta în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Pentru mine, acum este important să merg în mijlocul oamenilor, astfel încât guvernarea să se plieze pe cerinţele oamenilor, să merg să văd stadiul realizării lucrărilor din fonduri europene şi din fonduri guvernamentale. Şi aceasta discuţie va fi în CExN. Dar nu cred că o să-mi schimb opţiunea”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, săptămâna trecută, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să dea un răspuns cât mai repede în legătură cu motivele pentru care a respins remanierile şi să nu aştepte încheierea interimatelor, la începutul lunii iunie.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în 23 aprilie, că respinge remanierile celor trei miniştri, pentru că cele trei propuneri făcute nu sunt persoane potrivite pentru funcţia de ministru.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă anunţa că i-a transmis şefului statului solicitarea de a motiva respingerea propunerilor de miniştri la Justiţie – Eugen Nicolicea, la Fonduri Europene – Oana Florea şi la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni – Liviu Tit Brăiloiu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Momentele lui Hagi și întrebările a milioane de români după misiunea ratată din Suedia. "Regele" are deja o mare problemă de rezolvat
Capital.ro
Prețuri carburanți sâmbătă, 26 septembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în weekend. Noile tarife din benzinării
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte