Managerul Spitalului Târgovişte cheamă medicii prin sms la mitingul PSD. Salariile au crescut, participarea e absolut normală

La Spitalul Judeţean Târgovişte se racolează medici pentru mitingul PSD care se va organiza duminică, scrie libertatea.ro, care prezintă şi sms-ul pe care l-ar fi primit medicii unităţii sanitare.
Romania TV
17 mai 2019, 19:11
Managerul Spitalului Târgovişte cheamă medicii prin sms la mitingul PSD. Salariile au crescut, participarea e absolut normală

Managerul Claudiu Dumitrescu a declarat la Digi24 că participarea la un astfel de miting este absolut normală, având în vedere că veniturile au crescut substanţial, extrem de favorabil şi că atunci când se întâmplă un lucru bun, trebuie lăudat.

„Mesaj de la dl. manager, după şedinţa fulger de azi de la ora 15.00, să aibă (…) persoane la mitingul organizat în Târgovişte, duminică, 19 mai, în jurul orei 12.00, pe platoul Prefecturii, când se lansează echipa PSD pentru alegerile EURO…

Lista cu persoane se predă doamnei director de îngrijiri până mâine la ora 12.00. Cine poate și … dorește să participe, mă poate anunța aici, în acest grup, sau prin ce modalitate dorește, până vineri, 17 mai, ora 12.00, pentru a fi trecut pe listă. (…) Domnul manager dorește să nu fim fără medici.”, scrie în mesajul transmis către angajații spitalului.

Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, a declarat că nu a fost nicio şedinţă cu un astfel de caracter formal.

„Din punctul meu de vedere este un lucru absolut normal, şi susţin public oriunde şi oricui, ca în momentul în care se întâmplă un lucru bun, mă refer la reparaţia morală pentru prima dată în ultimii 50 de ani, să fie lăudat şi scos în public.

În ţara asta s-a ajuns ca normalitatea să fie anormal şi invers.

Consider din punctul meu de vedere că pentru un medic, participarea la un astfeld e miting este absolut normală, având în vedere că veniturile au crescut substanţial, extrem de favorabil.

Chiar dacă consideraţi că guvernarea are rolul normal de a face ca lucrurile să iasă bine, în anii trecuţi nu s-a întâmplat, s-a întâmplat acum şi este foarte bine”, a declarat la Digi24 Claudiu Dumitrescu.

El a subliniat că, pentru un medic care timp de 50 de ani a fost plătit cu un salariu „nedemn pentru activitatea pe care o desfăşura”, la momentul acesta asta situaţia e net schimbată în bine.

„Din punct de vedere uman şi individual, poţi participa la un astfel de miting în semn de mulţumire. La noi în ţară nu mai există noţiunea de mulţumire, doar de protest, de la Revoluţie până acum trei ani nu s-au întâmplat lucruri bune”, a afirmat Claudiu Dumitrescu.

Claudiu Dumitresccu a fost consilier PNL, partid din care a fost exclus după o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, în care s-a opus deciziei de partid, a rămas în sala de Consiliu şi a votat propunerile de viceprimari ale PSD. Presa locală a scris ulterior că, drept răsplată, el a primit apoi postul de manager al Spitalului din Târgovişte.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Când va debuta Ofri Arad la FCSB! Ultimele informații despre transferul de Champions League al campionilor. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Mirel Rădoi, revenire de senzație pe banca tehnică! E incredibil ce echipă îl dorește insistent pe român
MediaFlux
SUA și Rusia, decizie crucială privind armele nucleare. Sunt în joc mii de focoase și capacități uriașe de distrugere
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil