CALENDAR ORTODOX 2019. Cruce roşie, cine este sfântul pomenit duminică

CALENDAR ORTODOX 2019. RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importanet sărbători religioase de peste an.
Filip Stan
18 mai 2019, 16:01
CALENDAR ORTODOX 2019. Cruce roşie, cine este sfântul pomenit duminică

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Patrichie, episcopul Prusiei 

Greco-catolice
Sf. ep. Patriciu şi cei împreună cu el 

Romano-catolice
Sf. Celestin al V-lea, pp. 

Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 19 mai, a fost episcop în cetatea Prusa din provincia Bitinia, în vremea persecuţiilor anticreştine ordonate de Iulian Apostatul (361-363).

În această cetate exista un izvor de ape termale unde se tratau diferite boli şi unde se construise un templu închinat zeului medicinii, Asclepios. Se obişnuia ca cei vindecaţi să aducă ofrande în acest templu, drept mulţumire pentru binefacerea primită.

Astfel s-a întâmplat şi cu prefectul Bitiniei, Iuliu, care a venit pentru îmbăiere la acest izvor şi a poruncit să fie adus acolo şi episcopul Patrichie, împreună cu trei preoţi, prilej de a le exemplifica cât de mare este puterea zeilor la care se închină, dacă oferă astfel de tămăduiri oamenilor

Episcopul creştin a arătat prin cuvânt cum izvoarele acestea tămăduitoare şi întreaga creaţie stau în puterea Dumnezeului celui viu şi nu a idolilor făcuţi din piatră sau din alt material. Sfântul Patrichie a spus: „Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Însul s-au făcut şi fără de Dânsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Şi iarăşi: Zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile”. 

A fost aruncat în apele fierbinţi să fie, aşa cum spunea prefectul, salvat de Hristos al său, şi a rămas nevătămat. A fost însă scos de soldaţi din apă şi decapitat împreună cu ceilalţi trei slujitori ai bisericii locale, preoţii Acachie, Meneandru şi Polien.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România