Călin Popescu Tăriceanu: Cer electoratului să boicoteze acest referendum

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că solicită electoratului să boicoteze referenumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, care nu este altceva decât un mijloc de a aduce mai mulţi oameni la urne şi de a favoriza PNL.
Romania TV
21 mai 2019, 20:10
Călin Popescu Tăriceanu: Cer electoratului să boicoteze acest referendum

„Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia, atât de des invocate, au spus că nu este corect să se organizeze o altă manifetare electorală în ziua alegerilor pentru Parlamentul European. Aţi văzut cumva vreun oficial european, pe domnul Timmermans sau pe Junker, să spună un singur cuvânt despre acest referendum? Eu profit de ocazie să mă adresez electoraului din România să-i cer să boicoteze acest referendum pentru că el nu este un instrument de măsurare a popularităţii peşedintelui. Trebuie să mergem la alegerile pentru PE să dăm o opţiune pentru cei care pot să reprezinte cât mai bine România”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit news.ro.

Aceasta a spus că şi-ar dori ca după alegeri, toţi europarlamentarii care merg la Bruxelles „să reprezinte împreună România, toţi parlamentarii, o voce puternică, capabilă să reprezinte interesele României”.

Tăriceanu a afirmat că „aceste alegeri sunt mai importante decât cele din trecut”, miza fiind mai mare.

„Miza este mai mare, se încearcă obţinerea unei mai mari participări la vot prin organizarea referendumului. Preşedintele încearcă să-şi favorizeze partidul, crezând că, dacă va fi o rată mai mare de participare, va obţine un scor mai mare, în speranţa – aşa cum am văzut în ultima vreme – ca rezultatul alegerilor, presupus unul defavorabil pentru coaliţia la guvernare şi favorabil pentru PNL, să creeze premiza unei răsturnări a Guvernului şi eventual aducerea unei formule de guvernare cum a mai fost în 2016 cu rezultatele catastrofale pe care le cunoaştem, dar care să-i paveze drumul actualului preşedinte pentru câştigarea alegerilor de la toamnă”, a mai declarat Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a decarat, marţi, la Craiova, că referendumul din 26 mai este „cel mai important lucru”, fiind capabil să redea România românilor. Şeful statului susţine că referendumul se axează pe două lucruri fundamentale: justiţie dreaptă şi lupta anticorupţie. „Acest referendum oferă ştampila românilor să spună clar PSD-ului că aşa nu se mai poate continua”, a afirmat şeful statului, potrivit căruia „Da” la referendum înseamnă „Da, PSD acasă”.

Referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis are loc în 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
„M-am trezit plângând, nu pot să cred…!“ Dezvăluirea emoționantă a lui Vasile Mogoș după despărțirea de Universitatea Craiova
Capital.ro
Cât costă benzina și motorina miercuri, 24 iunie 2026. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți din România
Playtech.ro
Taxa de vacanță despre care mulți turiști află abia la recepție. Cât se plătește în Grecia, Italia și Croația
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Prunea și Dănuț Lupu, dați jos din autocarul lui Dinamo și lăsați pe marginea drumului! Cum îl înfuriaseră pe antrenor: ”Noi am plecat”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?