Campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a încheiat sâmbătă dimineață, la ora 7.00. Începând de vineri este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă. În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării. Exit poll-ul oficial va fi prezentat de CURS - Avangarde imediat după ora 21.00.
Romania TV
25 mai 2019, 04:32
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00

După încheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate, scrie News.ro.

Partidele au organizat vineri ultimele manifestări electorale.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii acestuia trebuie să fie prezenţi la sediul secţiei de votare, sâmbătă, la ora 18.00, pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe sediul secţiei de votare.

Campania a durat 30 de zile.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), întrunit în şedinţă publică joi, a sancţionat cu amendă în valoare de 5.000 de lei posturile Antena 3 şi Realitatea TV pentru încălcarea unor prevederi din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Prezenţa lui Liviu Dragnea în emisiunea „Viaţa satului”, difuzată de TVR 1, în timpul campaniei electorale nu a fost sancţionată.

În aceeaşi şedinţă, posturile B1TV, Kanal D, TVR 1 şi Pro TV au primit somaţii publice.

De asemenea, CNA a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Control şi Digitalizare pentru posturile din teritoriu, atât ca urmare a modului de reflectare a campaniei electorale de către radiodifuzori în perioada 11-17.05.2019, cât şi a sesizărilor primite şi a decis să aplice câte o somaţie publică societăţilor TONIGHT SRL (Radio Someş), pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) din Decizia CNA nr. 308/2019 şi SMART BUSINESS COM SRL (Radio Orion), pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 2 şi 2^1 din Decizia CNA nr. 412/ 2007.

Citește și: Ghid alegeri europarlamentare. Reguli pentru votul din 26 mai, Parlamentul European şi Referendum

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte