Alegeri europarlamentare 2019. Raportul care demască ameninţările online pentru influenţarea alegerilor de mâine

Noi actori online încearcă să profite de lipsa unui cadru legal, pentru a influenţa alegerile europarlamentare de săptămâna aceasta, arată un raport publicat vineri de Institutul pentru Dialog Strategic (ISD) din Londra, citat de AFP.
Romania TV
25 mai 2019, 13:00
Alegeri europarlamentare 2019. Raportul care demască ameninţările online pentru influenţarea alegerilor de mâine

ISD a anchetat cazurile din Regatul Unit, Franţa, Italia, Spania şi Polonia şi susţine că autorii tentativelor de influenţare „se aliniază adesea cu state ostile, cum ar fi Rusia, sau cu grupuri de interese americane, dar creează şi propriile campanie paneuropene”.

„Partide politice populiste, miliţii informatice de extremă dreapta şi grupuri religioase adaptează tacticile binecunoscute pentru a le folosi împotrivca statelor”, afirmă grupul de studii londonez. Este posibil ca actorii europeni să se fi inspirat din imixtiunile online în alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, puse pe seama Rusiei, utilizând conturi false de Twitter, automatizate, pentru a-şi amplifica mesajele şi a-şi ataca adversarii, relevă de asemenea raportul, citat de Agerpres.

Legăturile directe cu partide politice sunt însă de multe ori greu de stabilit oficial.

În Spania, ISD a dezvăluit „o reţea coordonată de conturi de Twitter folosită pentru difuzarea de hashtag-uri antiislamice şi pentru a contribui la sprijinirea partidului de extremă dreapta Vox. Formaţiunea politică neagă orice legătură cu conturile respective.

În Regatul Unti, există suspiciunea că s-au folosit roboţi informatici – programe care trimit automat mesaje – pentru amplificarea pe Twitter a campaniilor celor mai multe partide mari, însă Partidul Brexit pare să fi beneficiat cel mai mult de astfel de mijloace.

În Polonia, ISD suspectează existenţa unei „reţele coordonate de pagini, conturi şi grupuri pe Facebook, folosite pentru promovarea partidului naţionalist Confederaţia şi pentru amplificarea conţinutului antisemit şi pro-Kremlin”.

În Italia, organizaţia neguvernamentală americană Avaaz a identificat 23 de pagini de internet, urmărite de peste 2,46 milioane de persoane şi folosite pentru difuzarea de informaţii false şi conţinut care urmăreşte să creeze diviziuni, în special privind migraţia, vaccinurile şi antisemitismul.

În Germania, partidul de dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) a fost foarte activ în dezbaterile pe Facebook referitoare la alegerile pentru Parlamentul European.

ISD a avertizat că şi media profesioniste din Franţa şi Germania au fost ţintele unor atacuri concertate.

Institutul consideră că alegerile europarlamentare din 2019 sunt marcate online de „discursuri de ură” şi a identificat 365 de pagini, conturi şi grupuri pe Facebook, peste 1350 de conturi pe Twitter şi peste 100 de canale şi materiale video pe Youtube care promovează ura, dezinformarea şi extremismul.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Care a fost ultimul meci ce s-a jucat pe stadionul Dinamo. Momentul trist care i-a marcat pe toți dinamoviștii: ”Ce destin! Nu e întâmplător”
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Depășirea coloanei în 2026: când e legală și când intră la conducere agresivă
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mărci auto în 2025: Românii mizează pe mașini second-hand și întreținere ieftină
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce au ajuns să mănânce fotbaliștii români: 'Îți plutește în stomac!'
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil