Sindicaliştii din Poliţie cer DEMISIA lui Carmen Dan: „Ne-ai călcat demnitatea în picioare. E timpul să pleci acasă”

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, Bogdan Bănică, îi cere lui Carmen Dan să plece de la Ministerul de Interne. Bănică îi reproşează "atitudine făţarnică" faţă de oamenii din minister a ministrului şi că a "ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această ţară, ordine transmise mai departe, cu orice risc,pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii".
Romania TV
29 mai 2019, 06:45
Sindicaliştii din Poliţie cer DEMISIA lui Carmen Dan:

„E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan. Pentru permanenta atitudine făţarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai minţit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind şi complotând, să ne rânjească infractorii în faţă, la adăpostul umbrelei roşii. Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această ţară, ordine transmise mai departe, cu orice risc,pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii. Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menţinându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleaşi coşciuge cu roţi, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ţi-a păsat. Şi pentru că ne-ai umilit. Şi pentru că în continuare ai permis ca poliţiştii să-ţi fie hăcuiţi în posturi de poliţie, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu ţestele despicate. Pentru că ai fost #nimic şi ai făcut #decâtnimic”, scrie vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, Bogdan Bănică.

În opinia lui Bogdan Bănică, Carmen Dan va rămâne în amintirea colectivă drept „cel mai incompetent, ocult, slugarnic şi anost ministru al internelor pe care l-a avut România postdecembristă!”.

„Ciolanul s-a terminat, stăpânul nu mai are altele să vă dea. E timpul, doamna Dan, dacă ai un dram de onoare, să pleci!”, mai scrie Bogdan Bănică.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi a „tăiat” 53 de milioane de euro din naționala României. Cei 6 „exilați” de la meciul cu Bosnia, cu 17 milioane mai scumpi decât primul „11”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul tricolor a numit ”cel mai bun” fotbalist al României: ”El merita să fie căpitan cu Suedia, nu Ianis Hagi!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte