Metrorex: Extinderea magistralei 2 în zona Pipera, cu câteva staţii, este o prioritate

Prelungirea Magistralei 2 de metrou cu câteva staţii, de la staţia Pipera, este o prioritate a Metrorex, pentru reducerea timpului dintre trenuri de la 3 minute la 1 minut, a declarat joi directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu.
Iulian Tudor
30 mai 2019, 12:34
Metrorex: Extinderea magistralei 2 în zona Pipera, cu câteva staţii, este o prioritate

Este o prioritate a noastră, acum căutăm sursa de finanţare, pentru a da drumul la studiul de fezabilitate, în vederea extinderii Magistralei 2 în zona Pipera, pentru a reduce timpul de la 3 minute la 1 minut„, a afirmat Dumitru Şodolescu.

Referindu-se la aglomeraţiile care se înregistrează la staţiile Pipera şi Aurel Vlaicu, directorul Metrorex a explicat că la ambele staţii urmează să fie construite ieşiri suplimentare în urma unui protocol încheiat cu Primăria Sectorului 2 şi Primăria Capitalei.

Pe de altă parte, acesta a estimat că licitaţia pentru cel de-al doilea tronson al Magistralei 6 (Otopeni – 1 Mai) va fi lansată în luna iulie a acestui an. „Avem documentaţia gata, lucrează colegii de la departamentele de specialitate, luni avem o nouă întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei şi sperăm să închidem, în aşa fel încât acordul de împrumut să fie amendat în sensul de a fi folosit pe tronsonul al doilea în proporţie de 85% şi 15% pe primul tronson. Deci estimăm că în luna iulie vom lansa licitaţia şi pentru al doilea tronson„, a afirmat Şodolescu.

Acesta a apreciat că lucrările ar putea fi gata cel mai devreme la sfârşitul anului 2023, dacă nu vor exista contestaţii. „Nu există decât un singur termen pentru punerea în funcţiune, şi anume 48 de luni, asta înseamnă de când s-a dat ordinul de începere a lucrărilor curg cele 48 de luni, celelalte secţiuni – Infrastructură, Arhitectură, Automatizare, trebuie să se încadreze în acest grafic de finalizare de 48 de luni – sfârşitul lui 2023, dacă nu vor fi contestaţii care sunt în afara controlului nostru„, a precizat directorul Metrorex.

Despre data punerii în folosinţă a Magistralei 5 (Eroilor – Drumul Taberei), secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, s-a pronunţat pentru începutul lunii decembrie a acestui an. „Cu siguranţă metroul din Drumul Taberei va fi gata anul acesta, nici nu punem în discuţie lucrul acesta. La sfârşitul lunii noiembrie se vor face toate acele probe, iar la începutul lunii decembrie să punem şi în funcţiune acel tronson de metrou. A fost acea problemă de automatizări, s-a rezolvat şi ea, nu a fost o problemă din vina constructorului sau a Metrorex, au fost nişte contestaţii care au durat aşa de mult„, a expicat Dragoş Titea.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?