Ludovic Orban, despre eliminarea facilităţilor pentru IT-işti: Îmi menţin punctul de vedere

Preşedintele PNL; Ludovic Orban, a declarat luni că îşi menţine punctul de vedere cu privire la eliminarea facilităţilor pentru IT-işti, precizând că este unul dintre principalii susţinători al nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, inclusiv egalitatea de tratament fiscal.
Iulian Tudor
03 iun. 2019, 18:58
Ludovic Orban, despre eliminarea facilităţilor pentru IT-işti: Îmi menţin punctul de vedere

”Eu am exprimat un punct de vedere pe care-l menţin. PNL a adoptat un document care se numeşte /Principiile bunei guvernări liberale/, un document pe care l-am făcut public în care am enunţat principiile care stau la baza guvernării. Între principii este principiul nondiscriminării şi egalităţii efective în faţa legii, care înseamnă inclusiv egalitatea de tratament fiscal. Ceea ce am spus că că nu sunt de acord cu stilul ăsta de a guverna în care să creezi anumite avantaje unor categorii pentru a le fideliza, iar aici PSD este maestrul în sistemul ăsta de guvernare. Am spus un lucru de bun simţ – sunt peste şapte milioane de români care-şi plîătesc impozitele. Există şi alte mecanisme de a susţine anumite zone din economie. Nu e o măsură guvernamentală, e un principiu”, a declarat la Digi24 Ludovic Orban.

Ministrul Muncii: „Sunt porniţi pe tăieri de venituri şi taxare suplimentară” 

Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, deputatul USR Cătălin Drulă, a catalogat drept o „imensă prostie” eventuala eliminare a facilităţilor fiscale pentru IT-işti, motivând că ar avea efecte economice negative.

Reacţia lui Drulă a venit după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaş, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poţi să creezi facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban. 

„Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. IT-iştii câştigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un şofer de TIR care muncesc în condiţii extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit şi altul care încasează venituri semnificative şi altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuţie, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Sponsorul FC Argeș care a făcut celebri micii de Dedulești lasă în urmă o afacere de milioane de lei. Analiza companiilor controlate de Sibiceanu
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România