1.000 de pastile de ecstasy şi amfetamine, canabis şi ţigări nemarcate, confiscate în timpul unor percheziţii în Bihor

Aproape 1.000 de pastile de ecstasy şi amfetamine, canabis, rezină de canabis şi ţigarete nemarcate au fost descoperite de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Oradea, în urma a două percheziţii domiciliare în Marghita. Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru trafic de droguri.
Romania TV
04 iun. 2019, 11:52
1.000 de pastile de ecstasy şi amfetamine, canabis şi ţigări nemarcate, confiscate în timpul unor percheziţii în Bihor

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, au efectuat luni două percheziții domiciliare în municipiul Marghita, pentru a documenta activitatea infracțională a unui bărbat, de 40 de ani, din localitate, bănuit de trafic de droguri de risc și mare risc.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 366 de pastile de ecstasy, 622 de comprimate cu amfetamină, 80 de grame de canabis, 28,8 de grame de rezină de canabis, un cântar de precizie, 4 telefoane mobile, 31.540 de lei, precum și 58.900 de țigarete nemarcate legal, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

La finalizarea perchezițiilor, au fost puse în executare două mandate de aducere, emise pe numele bărbatului de 40 de ani, precum și pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din localitatea Petreu, județul Bihor, bănuit că, împreună cu bărbatul din Marghita, ar fi comis infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc.

În urma audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Oradea i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi bărbați, urmând ca astăzi, 4 iunie a.c., să fie dispuse măsuri legale față de aceștia.