Românii se pot angaja în Norvegia ca electricieni, ingineri şi tâmplari

Angajatori norvegieni au scos la concurs mai multe posturi de electricieni, dulgheri, tâmplari, patiseri şi ingineri, pentru care pot aplica şi cetăţenii români dacă vorbesc limba engleză, locurile de muncă vacante fiind disponibile pe reţeaua europeană de ocupare Eures.
Romania TV
08 oct. 2012, 11:08
Românii se pot angaja în Norvegia ca electricieni, ingineri şi tâmplari

În reţeaua Eures sunt anunţate şase posturi de electricieni în Norvegia. Candidaţii trebuie să aibă calificare ca electrician, experienţă în prestări servicii şi în construcţii, certificat de comerţ, precum şi doi-trei ani experienţă. De asemenea, candidaţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba engleză sau de norvegiană, suedeză ori daneză. Experienţa anterioară de lucru în Norvegia constituie avantaj.

Salariul oferit de angajatori este 22-28 de euro brut pe oră, în funcţie de experienţă şi calificări. Aplicaţiile pot fi depuse până în 13 octombrie, angajatorul precizând că ajută la închirierea unui apartament, iar dacă persoana se mută cu familia, şi în găsirea şcolii sau grădiniţei pentru copii.

Tot în Norvegia sunt disponibile şi zece posturi de dulgher sau tâmplar, iar pentru a aplica, cei interesaţi trebuie să aibă cel puţin doi-trei ani de experienţă, munca anterioară în străinătate constituind un avantaj. Şi pentru ocuparea acestor posturi se cer cunoştinţe bune de limba engleză sau norvegiană, suedeză ori daneză, salariul oferit variind între 21 şi 24 de euro brut pe oră, în funcţie de experienţă şi calificări.

O altă companie norvegiană caută un inginer sau manager de proiect, pentru un loc de muncă ce presupune construcţie şi proiectare, producţia de pachete de instalare, calcule structurale în industria energetică. Candidaţii trebuie să aibă studii superioare tehnice (licenţă, master sau doctorat), să fie familiarizaţi cu desene şi calcule în oţel structural, cu pachetele de lucru şi urmărirea furnizorilor, să aibă aptitudini de management de proiect şi cunoştinţe de AutoCAD, SAP, SmartPlant, Staad Pro, Algor, PDMS.

Cei care doresc să aplice pentru acest post trebuie să vorbească fluent limba engleză şi pot fi remuneraţi cu salarii cuprinse între 60.000 şi 110.000 de euro brut pe an, în funcţie de experienţă şi calificări, angajatorul precizând că poate fi negociat şi un salariu mai mare. Contractul va începe cât mai curând posibil, va avea o durată iniţială de şase până la 36 de luni, cu posibilitate de permanentizare.

Aceeaşi companie angajează şi un senior inginer structuri pentru analize structurale, documentare capacităţi de încărcare pentru transportul structurilor din oţel până la 300 de tone şi scrierea rapoartelor de analiză. Candidaţii trebuie să vorbească fluent engleza şi să aibă studii superioare (licenţă, master, doctorat) în domeniul tehnic, experienţă de peste trei ani în calcule structurale, de proiectare şi construcţie şi cunoştinţe în PDMS, MathCad, Staad Pro Abaqus, FEM, SAP. Salariul oferit este tot între 60.000 şi 110.000 de euro brut pe an, în funcţie de experienţă şi calificări.

Acelaşi angajator norvegian a mai scos la concurs şi un post de senior inginer conducte sub presiune, care s- se ocupe de efectuarea analizelor de presiune a sistemelor de conducte, inclusiv suporturi de ţevi, controale şi verificări duze-flansă, întocmirea caietelor de sarcini, analiza în flux, analiza acustică, de oboseală şi de impact.

Pentru ocuparea acestui post se cer studii superioare tehnice (licenţă, master, doctorat), experienţă 5-10 ani, de preferat în analiza solicitărilor instalaţiilor marine de petrol şi gaze, cunoştinţe detaliate despre conducte, ţevi şi sprijin structural, cunoştinţe Caesar II, ASME B31.3, PED, EN-13480, Ptil şi Norsok, instrumente 2D, 3D, dar şi abilităţi de cooperate şi comunicare. Acest post este remunerat cu sume între 60.000 şi 110.000 de euro brut pe an, în funcţie de experienţă şi calificări.

Tot în Norvegia sunt disponibile alte două posturi de ingineri, unul de inginer submarin, celălalt de inginer supraveghetor, angajatorul oferind salarii anuale de până la 110.000 de euro.

Pentru un salariu cuprins între 4.000 şi 4.700 de euro, românii ar putea candida pentru un post de patiser şef tot în Norvegia, responsabilităţile fiind pregătirea de prăjituri, deserturi, bomboane de ciocolată pentru trei restaurante. Candidaţii trebuie să aibă calificare şi experienţă de patiser sau cofetar şi să aibă cunoştinţe de bază de limbă engleză.

Un alt angajator, din Ungaria, are disponibile 20 de posturi de şofer pe autocamion pentru transport de mărfuri pe teritoriul UE, pentru care pot aplica şi cetăţenii români. Candidaţii trebuie să deţină permis de conducere categoriile C, E şi card Tahograf, să aibă un an vechime în domeniu, alte criterii pentru angajare fiind seriozitatea, punctualitatea, atenţia şi responsabilitatea. Perioada contractuală este nedeterminată, iar salariul oferit este de 1.200 de euro lunar.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
„Poate să ia Rapid titlul?”. Ce răspuns a dat Șumudică și cum a analizat lupta la play-off
Capital.ro
Ar putea hackerii să ajungă până în frigiderul tău? Ce riscuri ascund electrocasnicele conectate la internet
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Avertismentul lui Traian Băsescu privind Guvernul: Mă tem că au mai rămas doar două soluţii pentru a avea guvern cu o oarecare stabilitate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT