Dacian Cioloş anunţă că USR-PLUS îşi asumă inclusiv guvernarea, dar cu organizarea de alegeri anticipate

Liderul PLUS Dacian Cioloş a declarat miercuri, la RFI, că alianţa USR-PLUS este pregătită să preia guvernarea, „dacă e nevoie”, insistând încă o dată pentru alegeri anticipate.
Filip Stan
12 iun. 2019, 10:32
Dacian Cioloş anunţă că USR-PLUS îşi asumă inclusiv guvernarea, dar cu organizarea de alegeri anticipate

MOŢIUNE DE CENZURĂ. „USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea, dacă e nevoie, însă pentru asta are nevoie de certitudinea că poate avea un sprijin în Parlament, pentru a lua decizii care vor fi aşteptate de către cetăţeni să fie luate de un Guvern legitim instalat”. Declaraţia a fost făcută la RFI de liderul PLUS, Dacian Cioloş, care aminteşte că USR-PLUS pledează pentru alegeri anticipate.

Dacian Cioloş şi-a exprimat speranţa de a exista suficienţi oameni lucizi în PSD, în contextul moţiunii de cenzură. 

”Sunt totuşi mişcări care au loc în Parlamentul României, pentru că eu cred că mulţi, inclusiv de la PSD înţeleg că au jucat un lot necâştigător, mai ales acum că şi-au văzut liderul în spatele gratiilor, după ce s-a luptat cu justiţia din România de trei ani de zile şi cred că sunt suficient de mulţi oameni lucizi acolo, raţionali, care să înţeleagă că merg spre o fundătură, dacă continuă să susţină PSD. Deci în această logică, în mod normal, ar trebui să fie o majoritate, care să trimită acasă Guvernul Dăncilă, pentru că România nu are de câştigat prin rămânerea acestui Guvern la Putere”, a declarat liderul PLUS.

Întrebat de ce nu este Opoziţia parlamentară mai unită în perspectiva moţiunii de cenzură, liderul PLUS a răspuns: ”Ceea ce numiţi dvs. Opoziţie e opoziţie împotriva PSD. Una e să te uneşti împotriva PSD şi alta e să te uneşti ca să construieşti ceva în România (…). Dacă există un minim de bun simţ şi de interes pentru România, partidele care acum sunt în Opoziţie faţă de PSD şi vreau să subliniez lucrul acesta, chiar dacă sunt forţe politice eterogene, pentru că e o diferenţă între USR-PLUS şi PNL, pe de o parte şi Pro România şi UDMR, pe de altă parte, care au cochetat cu PSD-ul mai mult sau mai puţin articulat, până acum, la Pro România sunt fugari de la PSD, în mare parte, deci e o opoziţie acum faţă de PSD şi faţă de acest Guvern, dar nu e o Opoziţie care să fie capabilă acum să construiască un proiect politic articulat, prin care să guverneze România şi să stabilizeze situaţia din România. Şi atunci, trebuie să avem în vedere o perioadă de tranziţie, în care trebuie găsită o soluţie minimală pentru ca lucrurile rele care s-au întâmplat în România până acum şi prin dezarticularea justiţiei, dar şi prin alungarea investitorilor, prin tot felul de decizii pe care le-a luat Guvernul, aceste lucruri să fie stopate. Deci să avem această perioadă de tranziţie şi să fim în măsură să organizăm alegeri parlamentare cât mai repede, ca să avem forţe politice legitimate în Parlament”, a adăugat Cioloş.

Dacian Cioloş a reluat apelul pentru organizarea alegerilor anticipate, reiterând dorinţa USR-PLUS de a-şi asuma inclusiv guvernarea, adăugând că este nevoie de certitudinea că va avea sprijin în Parlament.

”USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea, dacă e nevoie, însă pentru asta, cred că toată lumea de bun simţ poate să înţeleagă, are nevoie de certitudinea că poate avea un sprijin în Parlament, pentru a lua decizii care vor fi aşteptate de către cetăţeni să fie luate de un Guvern legitim instalat”, a conchis liderul PLUS.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT