Uber, Clever şi Bolt solicită urgentarea reglementării serviciilor de ridesharing

Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, organizatie independentă care reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din Romania, Uber, Clever şi Bolt, solicită Guvernului urgentarea procedurii de adoptare a ordonanţei de urgenţă promisă cu mai bine de două luni în urmă.
Iulian Tudor
13 iun. 2019, 11:54
Uber, Clever şi Bolt solicită urgentarea reglementării serviciilor de ridesharing

„A mai trecut încă o săptămână de promisiuni. Mai sunt doar două şedinţe de guvern în care această ordonanţă, promisă cu aproape trei luni în urmă, poate fi adoptată şi înregistrată în Parlament înainte ca acesta să intre în vacanţă. Situaţia este critică atât pentru şoferii colaboratori ai platformelor noastre cât mai ales pentru utilizatorii care găsesc din ce în ce mai greu maşini prin intermediul aplicaţiilor. Mai puţin de jumătate dintre şoferii celor trei aplicaţii sunt pe traseu – acest lucru face ca timpul de aşteptare să fie foarte mare iar cursele mult mai scumpe. Solicităm urgentarea procedurii de adoptare a Ordonanţei de urgenţă care ne-a fost promisă încă din 29 martie”, a declarat Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economia Digitală, scrie mediafax.ro.

Citeşte şi COTAR cere retragerea din dezbatere a proiectului de OUG privind platformele de ridesharing. Reacţia Coaliţiei pentru Economia Digitală

Coaliţia solicită urgentarea procedurilor în condiţiile în care toţi paşii de transparenţă decizională şi consultare publică au fost parcurşi şi nu există niciun temei pentru care adoptarea acestei ordonanţe să treneze. „Suntem la o lună de la intrarea în vigoare a modificărilor la legea taximetriei şi efectele acesteia asupra industriei de ridesharing se văd de la o zi la alta. Sunt, la nivel naţional peste 250 de şoferi colaboratori ai celor trei platforme sancţionaţi. Majoritatea dintre sunt în imposibilitatea de a-şi mai folosi maşinile personale pentru următoarele 6 luni”, arată comunicatul coaliţiei.

La nivelul Parlamentului European un nou regulament dedicat economiei digitale, inclusiv platformelor de transport alternativ, a fost adoptat şi urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În continuare utilizatorii celor trei aplicaţii întâmpină probleme în a găsi o maşină disponibilă. Timpii de aşteptare sunt în continuare foarte mari comparativ cu o zi normală. Sunt situaţii în care se aşteaptă chiar şi de trei ori mai mult comparativ cu timpii de aşteptare dinainte de 16 mai – data intrării în vigoare a modificărilor la legea taximetriei.

Reglementarea serviciilor de ridesharing este vitată pentru mai mult de 2,5 milioane de utilizatori ai acestor platforme şi pentru peste 20.000 de români care au o sursă de venit din prestarea acestor servicii. Unii dintre ei au rămas fără maşina personală din 16 mai şi până acum.

La nivelul Uniunii Europene sunt 25 ţări în care aceste servicii sunt deja reglementate sau în curs de reglementare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Echipa de start a FCSB cu Oțelul. Cum joacă Reghecampf la primul meci de la revenire. Exclusiv
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Când este cel mai bine să pornești mașina de spălat dacă ai panouri fotovoltaice toamna. Intervalul se schimbă față de vară
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Marcel Mustață a încetat din viață. Acasă îl așteptau o soție și un băiețel care abia împlinise un an
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte