Şeful Metrorex: Promit că metroul din Drumul Taberei va circula în decembrie, altfel îmi dau demisia. Reacţia primarului

Magistrala 5 de metrou, adică tronsonul din Drumul Taberei, va fi funcţională în luna decembrie, a declarat, vineri, directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu, precizând că, în caz contrar, îşi va da demisia.
Romania TV
14 iun. 2019, 15:08
Şeful Metrorex: Promit că metroul din Drumul Taberei va circula în decembrie, altfel îmi dau demisia. Reacţia primarului

El a vizitat şantierul metroului vineri după-amiază, însoţit de primarul sectorului 6, Gabriel Mutu.

„Deşi termenul contractual este în ianuarie 2020, ne menţinem promisiunea de a da în exploatare, am făcut grafic pentru finalizarea sistemului de automatizare în 23 noiembrie, să avem posibilitatea să circulăm în decembrie. Eu mă ţin de ce am promis, pentru că ştiu cum s-o fac. Eu vin din mediul privat, am lucrat 25 de ani în funcţii de top management la o companie multinaţională unde am făcut investiţii”, a spus Sodolescu.

În caz contrar, el a subliniat că îşi va da demisia şi nu va aştepta să i-o ceară cineva.

„De la 1 iulie vom începe să angajăm 354 de oameni pentru completarea deficitului de personal actual al companiei şi 947 de oameni pentru magistrala 5. Avem în clipa de faţă 200 de potenţial angajaţi care au fost testaţi”, a mai spus Sodolescu.

Oficialul Metrorex a adăugat că lucrările la magistrala 5 de metrou sunt finalizate în proporţie de 99,3% în cea ce priveşte infrastructura şi peste 80% la partea de finisaje.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Primarul sectorului 6: Îmi mut biroul pe şantierul metroului Drumul Taberei, altfel nu cred că se termină în decembrie

Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a declarat vineri că îşi va muta biroul pe şantierul metroului Drumul Taberei, pentru a supraveghea îndeaproape lucrările, întrucât nu este sigur că proiectul va fi finalizat în decembrie, aşa cum promite directorul general al Metrorex.

Mutu a vizitat, vineri după-amiază, şantierul magistralei 5 de metrou, împreună cu şeful Metrorex, Dumitru Sodolescu. Acesta şi-a luat angajamentul, în faţa edilului şi a jurnaliştilor, că tronsonul va fi dat în folosinţă în decembrie.

„Domnule director, sună frumos, se vede frumos şi realist. Dar dumneavoastră trebuie să înţelegeţi că Drumul Taberei timp de 9 ani a fost afectat de aceste lucrări. La început, poate dintr-o greşită comunicare, nu s-au explicat foarte clar componentele acestei investiţii. Acum le ştim, dar credeţi-mă că oamenii sunt atât de sătui de explicaţii încât ei vor un singur lucru: ca acest tronson să fie funcţional, ca suprateranul să fie dat în folosinţă, să putem debloca tot ce înseamnă suprateran, ca oamenii să se bucure şi să readucem frumuseţea cartierului Drumul Taberei”, i-a răspuns Gabriel Mutu.

El a precizat că în Drumul Taberei locuiesc 200.000 de oameni, care blochează zilnic oraşul cu maşinile personale.

„Nu cred că există cartier mai afectat. (…) Îmi voi muta biroul, îmi voi deschide un birou în proximitatea şantierului. Să ştiţi că voi avea două birouri: unul pentru mine şi unul pentru dumneavoastră. Dacă nu veţi avea în fiecare zi controlul permanent al celor care lucrează pe acest şantier, nu cred că vom atinge acest deziderat de a fi gata în decembrie. Luaţi în calcul verificarea zilnică, vă rog din suflet”, a mai spus Mutu.

La rândul său, oficialul Metrorex a susţinut că lucrările la magistrala 5 de metrou sunt finalizate în proporţie de 99,3% în cea ce priveşte infrastructura şi peste 80% la partea de finisaje.

„Deşi termenul contractual este în ianuarie 2020, ne menţinem promisiunea de a da în exploatare, am făcut grafic pentru finalizarea sistemului de automatizare în 23 noiembrie, să avem posibilitatea să circulăm în decembrie. Eu mă ţin de ce am promis, pentru că ştiu cum s-o fac. Eu vin din mediul privat, am lucrat 25 de ani în funcţii de top management la o companiei multinaţională unde am făcut investiţii”, a explicat Sodolescu.

În caz contrar, el a subliniat că îşi va da demisia şi nu va aştepta să i-o ceară cineva.

„De la 1 iulie vom începe să angajăm 354 de oameni pentru completarea deficitului de personal actual al companiei şi 947 de oameni pentru magistrala 5. Avem în clipa de faţă 200 de potenţial angajaţi care au fost testaţi”, a mai spus Sodolescu.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România