Transportatorii au protestat faţă de proiectul de lege pentru „ridesharing”

Transportatorii autorizaţi au ieşit din nou în stradă în Piaţa Constituţiei, marţi, 18 iunie, între orele 9.00-15.00, împotriva proiectului de lege pentru aşa-zisul „ridesharing” , despre care spun că e o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare.
Iulian Tudor
17 iun. 2019, 12:00
Transportatorii au protestat faţă de proiectul de lege pentru

UPDATE: Protestul taximetriştilor anunţat de C.O.T.A.R. pentru marţi s-a încheiat cu trei ore mai devreme, iar la eveniment au ajuns în jur de 300 de şoferi, faţă de 800, câţi erau anunţaţi de organizatori.

În timpul mitingului, cei mai mulţi dintre taximetrişti erau în trafic, în timp ce colegii lor protestau în faţa Palatului Parlamentului. „Doar 10% suntem aici. Ceilalţi nu sunt interesaţi”, au afirmat protestatarii.

„Suntem foarte dezamăgiţi. Colegii noştri trăiesc după ideea «lasă să facă alţii, că noi am ieşit la alte proteste» „Până acum ceream Gvernului să facă ceva, acum le cerem să nu facă. Să nu dea ordonanţa, să nu avantajeze Uber.”

„Guvernul ne-a îngropat” a afirmat unul dintre protestari. „Vrem să abroge legea 38/2003. Tot ce am primit până acum după atâtea proteste a fost retragerea sintagmei «în mod repetat» din această lege.”

Protestatarii s-au plâns de faptul că firmele de ridesharing se află în ilegalitate, că se circulă cu maşini vechi de 15 ani şi că nu au avize. De asemenea au explicat că tarifele lor sunt mărite ilegal prin aşa numitul „tarif dinamic”.

„O cursă până la aeroport costă 40 de lei, la ei aceeaşi cursă face 100 de lei prin tariful dinamic”, au afirmat protestatarii. Tariful dinamic a reprezentat un mare motiv de nemulţumire printre şoferii de taxi: „Unde există tarif dinamic în taximetrie? O cursă costă 12 lei şi după ce stau la semafor de două ori intră tariful dinamic. Asta este o vrăjeală”.

„Dacă un taximetrist stabileşte tarife proprii sau nu are condiiţii, nu este decent, este vinovată Primăria pentru că nu face controale şi acordă licenţe tuturor. Noi nu suntem cazane. Primăria nu are decât să sancţioneze şoferii indisciplinaţi”, au mai adăugat protestatarii din Piaţa Constituţiei.

Ştirea iniţială:

Transportatorii consideră că proiectul este „o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare”.

Ei afirmă că proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile va genera discriminări „grave şi nelegale”.

„Practic, aceeaşi activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi – se doreşte a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu maşini galbene, inscripţionate, care-i obligă pe taximetrişti să respecte foarte multe reguli şi să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeaşi activitate, dar fără niciun fel de restricţie, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării”, arată COTAR într-un comunicat.

Confederaţia precizează că aşa s-ar traduce legea pentru „ridesharing”, că ar fi o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel.

„Pe de altă parte, cerem autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante – că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei”, adaugă transportatorii.

Ei afirmă că peste tot în UE, traficul urban este corelat în funcţie de câte mijloace de transport în comun sunt, autobuze, tramvaie, taxiuri, etc.

„Nu pot fi lăsate marile oraşe la cheremul unor companii care fac activităţi după bunul lor plac”, declară Tudorel Pesteleu, preşedintele COTAR.

Noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verficată metrologic, ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri, potrivit COTAR.

„Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseammnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac ridesharing va fi de 25% în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9%, cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României”, mai spun ei.

În opinia transportatorilor, prin acest proiect, Guvernul „ne asigură că ştia că de patru ani aceste companii fraudează bugetul de stat, încasând venituri ilicite”.

Ei adaugă că informaţia vehiculată în presă potrivit căreia taximetriştii vor protesta marţi împotriva trotinetelor electrice este o ştire falsă.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, 6 iulie 2025. Vărsătorului i se îndeplinesc dorințe
Capital.ro
Ordin de la UE. Interzis pentru șoferii care au făcut școala pe automată
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele asociației
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Se schimbă impozitul pe case. Cine va plăti mai mult
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Piedone a ajuns la Costinești și a găsit mizerie și alimente stricate. „Aici cred că e vopseaua lui Ceaușescu”
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cărora le expiră permisul de conducere. Se acordă doi ani în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
A crescut vârsta de pensionare din iulie 2025! Lovitură dură pentru seniori
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african