Companiile aeriene pot refuza despăgubirea pasagerilor. Decizia luată de Curtea de Justiţie a UE

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că o companie aeriană poate invoca "circumstanţe excepţionale" ca motiv de a refuza despăgubirea pasagerilor, dacă o scurgere de carburant pe pista aeroportului provoacă o întârziere mare.
Romania TV
26 iun. 2019, 11:49
Companiile aeriene pot refuza despăgubirea pasagerilor. Decizia luată de Curtea de Justiţie a UE

Sentinţa se referă la o reclamaţie făcută de un pasager al Ryanair după o întârziere de patru ore a unei curse aeriene din Italia în Belgia; compania a refuzat să acorde despăgubirile de 250 de euro cerute.

Conform reglementărilor UE, pasagerii pot solicita despăgubiri dacă întârzierile sunt mai mari de trei ore, cu anumite excepţii. În speţă, pe pistă a curs carburant de la o altă aeronavă, iar CJUE a apreciat că întârzierea „nu putea fi evitată chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile, în sensul acestei prevederi”. Magistraţii au considerat aşadar că în acest caz este vorba de circumstanţe excepţionale.

DPA observă că drepturile pasagerilor sunt tot mai disputate în Europa, iar în unele ţări, cum ar fi Germania, s-a înregistrat o creştere puternică a numărului de reclamaţii.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se montează semafoare cu radar. Șoferii care depășesc viteza vor fi opriți automat
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Laura Codruța Kovesi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: ”Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun!”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi