Angela Merkel salută „eforturile” şi „progresele” Greciei şi doreşte menţinerea ţării în zona euro

Cancelarul german, Angela Merkel, a salutat, la Atena, "eforturile" şi "progresele" realizate de Grecia, exprimând dorinţa ca această ţară care se confruntă cu grave dificiltăţi financiare "să rămână în zona euro".
Romania TV
09 oct. 2012, 14:14
Angela Merkel salută

„Vreau ca Grecia să rămână în zona euro”, a spus Merkel în cursul conferinţei de presă organizată alături de premierul grec Antonis Samaras.

„Discuţiile demonstrează clar că în acest moment se întregistrează progrese. Sunt convinsă că toate aceste măsuri dificile merită efortul”, a spus Merkel.

„Au fost realizate multe. Mai sunt multe de făcut, iar Germania şi Grecia vor colabora foarte strâns; dacă problemele nu vor fi rezolvate acum, se vor manifesta mai târziu într-un mod mult mai grav”, a precizat cancelarul german.

„Ştiu din experienţă, dat fiind că vin dintr-un stat estic, că reformele sunt dificile”, a adăugat Merkel.

La rândul său, premierul grec Antonis Samaras a anunţat că Grecia este „hotărâtă să îşi menţină angajamentele” în privinţa deficitului bugetar şi reformelor structurale.

„I-am subliniat cancelarului că poporul grec suferă, dar este hotărât să rămână în zona euro”, a adăugat Samaras.

Cancelarul german, Angela Merkel, a sosit la ora 13.30 pe aeroportul din Atena, unde au fost luate măsuri speciale de securitate pentru o vizită de câteva ore.

Premierul conservator Antonis Samaras a întâmpinat-o pe Angela Merkel la coborârea din avion.

În cursul vizitei, cancelarul german şi-a exprimat solidaritatea cu Grecia şi ataşamentul pentru aderarea ţării la zona euro.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
MM Stoica, după primul meci al lui Denis Drăguș la FCSB: „A avut niște probleme!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Ce doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte