Şi-a tratat pisica cu paracetamol şi a omorât-o. Femeia a ajuns la tribunal şi a fost pedepsită

O proprietară de animale de companie din Marea Britanie, bine intenţionată, care a încercat să-şi trateze pisica bolnavă cu paracetamol, a ajuns în instanță după ce a omorât-o accidental.
Romania TV
09 oct. 2012, 16:07
Şi-a tratat pisica cu paracetamol şi a omorât-o. Femeia a ajuns la tribunal şi a fost pedepsită

Claire Pritchard, în vârstă de 45 de ani, a observat că una dintre pisicile ei, Midnight, se chinuia să meargă, aşa că  i-a dat un sfert de comprimat de 500 mg de paracetamol pentru a-i uşura durerea, potrivit DailyMail.

Ea i-a dat pisicii de doi ani un al doilea sfert de comprimat analgezic în dimineața următoare, dar a ajuns să o otrăvească cu medicamentul, care este potrivit numai pentru consumul uman.

Când Midnight a leşinat în miezul nopții, Claire Pritchard a contactat RSPCA (Protecţia Animalelor) și animalul a fost dus de urgenţă la un veterinar.

Desi i-a fost administrată o perfuzie salină pentru a combate deshidratarea, Midnight a murit din cauza medicamentului administrat de proprietara sa.

Claire Pritchard, din Bournemouth, Dorset, a declarat unui inspector RSPCA că ea credea că pisicile pot lua paracetamol după ce a văzut-o pe mama ei făcând acelaşi lucru când ea era copil.

Claire a fost judecată de către RSPCA şi a pledat vinovată pentru cauzarea unei suferințe inutile unui animal, și pentru că nu l-a îngrijit după nevoile lui.

Claire Pritchard va fi monitorizată în libertate timp de doi ani şi a fost obligată să plătească 280 de lire pentru cheltuielile de judecată.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
MM Stoica, după primul meci al lui Denis Drăguș la FCSB: „A avut niște probleme!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Ce doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte